Jefte, MVP în campionatul Greciei
articol scris de Digi Sport20.01.2024, 21:57
Jefte Betancor (30 de ani), atacantul spaniol dat afară de CFR Cluj la finalul anului 2023, a semnat cu Panserraikos (prima ligă din Grecia).
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
După ce a avut evoluții neconvingătoare în tricoul echipei ardelene, se pare că ibericul a prins din nou gustul golului la formația elenă.
Jefte Betancor, ”dublă” pentru Panserraikos în Grecia
În ultima partidă a celor de la Panserraikos din campionatul Greciei (etapa a 19-a), cu Giannina, din deplasare, Jefte Betancor a reușit ”dubla” și a adus victoria echipei sale, cu scorul de 2-0.
Fostul atacant al CFR-ului a marcat ambele goluri în prima repriză a partidei cu Giannina, în minutele 11 și 16. Ulterior, în minutul 71, atacantul spaniol a fost scos de pe teren de tehnicianul lui Pansseraikos, Pablo Garcia. Pentru prestația din acest meci, Jefte a fost notat cu 8,7 de specialiștii Sofa Score.
Însă, în afara celor două goluri reușite împotriva celor de la Giannina, ibericul a mai punctat la meciul său de debut la Pansseraikos, în remiza obținută de noua sa echipă cu Kifisias, scor 1-1. Astfel, în tricoul grecilor, Jefte a reușit să puncteze de 3 ori în 5 partide jucate.
În urma acestei victorii, Panserraikos se află pe locul al 9-lea (din 14) în ierarhia Super League (campionatul Greciei), cu 21 de puncte acumulate după 19 meciuri.
Jefte, dat afară de CFR Cluj
După ce a avut prestații modeste în tricoul ardelenilor și ar fi părăsit, în mod voluntar, Stadionul Doctor Constantin Rădulescu imediat după ce a fost schimbat de tehnicianul Andrea Mandorlini la pauza meciului CFR Cluj - Farul Constanța (3-1), conducerea clubului din Gruia a decis să-i rezilieze contractul spaniolului.
- 850.000 de euro este cota de piață a lui Jefte Betancor, potrivit Transfermarkt.
- două goluri și două pase decisive în 17 meciuri a adunat ibericul în acest sezon la CFR Cluj
Etichete: cfr cluj , grecia , jefte betancor , panserraikos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...