James Rodriguez, la doar un pas de revenirea în Europa! Ar juca alături de un român
articol scris de Digi Sport20.08.2024, 17:07
James Rodriguez (33 de ani) a rămas fără angajament în perioada de mercato a verii, după ce s-a despărțit de Sao Paulo.
SuperLiga: FC Botoșani - FCSB, joi, 20:00, DGS 1
Media: Fotbal Club, joi, 22:00, DGS 1
Columbianul a avut prestații foarte bune la Copa America 2024, unde a ieșit cel mai bun pasator decisiv (6), iar după turneu mai multe echipe s-au arătat interesate de serviciile sale.
Echipa lui Andrei Rațiu, Rayo Vallecano, e favorită la transferul lui James Rodriguez
Potrivit presei spaniole, echipa care și-a manifestat concret interesul pentru fostul decar de la Real Madrid este Rayo Vallecano, unde joacă și românul Andrei Rațiu.
Rayo Vallecano a încheiat doar pe 17 în sezonul trecut, dar în ediția recent începută își propune prima jumătate a clasamentului, iar Rodriguez e văzut ca un transfer excelent pentru realizarea obiectivului.
Jurnaliștii iberici susțin că Rayo Vallecano e favorită la semnătura lui James, care dorește să arate că mai poate juca la cel mai înalt nivel și la club, după ce a impresionat recent în tricoul Columbiei.
James Rodriguez nu s-a adaptat în Qatar
Înainte să semneze cu brazilienii, fostul superstar al lui Real Madrid a petrecut un an la Olympiacos, iar în sezonul 2021/2022 a jucat alte 12 luni pentru Al-Rayyan. Perioada petrecută în Qatar nu i-a priit deloc columbianului, iar după 16 meciuri a revenit în Europa.
Anul trecut, mijlocașul a acordat un interviu în cadrul căruia a povestit de ce i-a fost atât de greu să se adapteze în Golf.
"Traiul și cultura din Qatar sunt foarte dificile, a fost o țară în care mi-a fost greu să mă adaptez. Știți că în fotbal toată lumea e dezbrăcată complet atunci când face duș. Dar colegii mi-au spus 'Nu poți să faci așa'. Mi-a fost frică.
Toată lumea mănâncă acolo cu mâinile, ceea ce pentru mine a fost greu. Mi-au zis să fac și eu la fel și le-am zis 'Nu, mersi'. Am cerut tacâmuri și mi-au spus 'Nu, cu mâna'. Le-am zis 'Sunteți nebuni, n-o să fac așa ceva'", a povestit Rodriguez, citat de presa britanică.
Etichete: rayo vallecano , james rodriguez , andrei ratiu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...