Jackpot! Salariu de 5 milioane de euro pentru Edi Iordănescu
articol scris de Digi Sport10.05.2024, 20:52
Edi Iordănescu (45 de ani) a reușit o performanță uriașă pe banca României, după ce a calificat-o la EURO 2024 de pe primul loc, neînvinsă într-o grupă din care a mai făcut parte și Elveția, văzută ca marea favorită.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Astfel, selecționerul a atras interes din partea unor echipe din străinătate, iar cea mai interesată este Al-Ahli, una dintre cele patru formații deținute de Fondul Public de Investiții din Arabia Saudită.
Salariu de 5 milioane de euro pentru Edi Iordănescu, de la Al-Ahli
Cei de la Al-Ahli vor să renunțe la Matthias Jaissle, iar Iordănescu a fost identificat drept înlocuitorul potrivit, conform presei arabe. Cum bugetul echipei este nelimitat, arabii își permit să îi plătească un salariu uriaș lui Iordănescu.
Jurnaliștii de la Win Win au aflat pe surse că Al-Ahli i-a făcut deja o ofertă de 5 milioane de euro pe an, salariu mult mai mare decât cel primit de la FRF, despre care se zvonește că s-ar învârti în jurul a 250.000 de euro.
Contractul lui Iordănescu expiră imediat după finalul EURO 2024 (14 iulie), astfel că cei de la Casa Fotbalului s-ar putea vedea nevoiți să urgenteze negocierile, în cazul în care doresc continuarea colaborării.
- Al-Ahli este pe locul 3 în campionatul Arabiei Saudite, sub Al-Nassr și liderul Al-Hilal.
- Edi Iordănescu ar avea șansa să antreneze jucători precum Edouard Mendy, Franck Kessie, Allan Saint-Maximin, Roberto Firmino sau Riyad Mahrez.
Edi Iordănescu prioritizează naționala României
Săptămâna aceasta, înainte să apară informația legată de Al-Ahli în spațiul public, Iordănescu a vorbit despre viitorul său la echipa națională.
"Precum preşedintele FRF a transmis, poate o să avem o discuţie după această acțiune. Vă asigur că naționala României va avea prioritate în sufletul meu mereu. Vom vedea exact ce gânduri are FRF, noua propunere, noua ofertă. Nu ştiu sigur.
Nu ştiu cum pot evolua lucrurile. Eu sunt un om şi un antrenor care îşi asumă responsablităţi. Pentru a face acest lucru, trebuie să ştiu ce obiective se cer.
Nu ştiu cum vede FRF continuitatea. Ar fi ideal să fie un răspuns până la turneul final, dar nu e nimic sigur", a declarat Iordănescu.
Etichete: edi iordanescu , selectioner , al-ahli , edward iordanescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...