Iuliana Demetrescu, arbitra criticată de Gigi Becali, a fost delegată în Liga Campionilor
articol scris de Digi Sport16.10.2024, 19:10
Iuliana Demetrescu (34 de ani) a fot delegată la un meci din grupele UEFA Women’s Champions League.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Meciul se va disputa pe stadionul "Viola Park" și va avea loc miercuri, 16 octombrie, de la ora 19:45, informează news.ro.
Iuliana Demetrescu, la centrul partidei SKN St. Polen - Manchester City
Iuliana Demetrescu a fost delegată la centrul partidei de fotbal feminin dintre SKN St. Polen, din Austria, și Manchester City. Brigada este completată de asistenții Mihaela Țepușă și Roxana Ivanov, în timp ce al patrulea oficial va fi Ana Maria Terteleac.
Observatorul din partea UEFA va fi Caroline de Boeck, din Belgia, iar delegatul UEFA Barbara Moschini, din Italia.
City a debutat cu o victorie în grupe, în fața Barcelonei, scor 2-0. Din această grupă mai face parte și Hammarby, din Suedia, care ocupă prima poziție, la egalitate cu englezoaicele.
De cealaltă parte, SKN St. Polen ocupă ultima poziție, cu un golaveraj negativ de două goluri.
Mesajul Iulianei Demetrescu pentru Gigi Becali: "Și dumnealui are trei fete"
Gigi Becali (65 de ani) a avut un derapaj misogin la adresa arbitrei, la capătul meciului FC Voluntari - CS Mioveni, scor 1-0, disputat pe 5 mai 2023, în ediția trecută a play-outului SuperLigii.
”Am văzut meciul Voluntari – Mioveni! Arbitru a fost o femeie, cu sânii în vânt pe teren! Ați mai pomenit așa ceva? Asta ne mai trebuia!
Unde se dezbracă ea înainte de meci? Ce este asta? Știu, așa este în vestul Europei, asta este moda, dar de ce trebuie să facem și noi așa? Du-te la fotbal feminin”, a fost comentariul făcut anul trecut de Becali, conform Prosport.
La scurt timp după, Comisia de Disciplină i-a dictat o sancțiune de 10.000 de lei patronului de la FCSB.
Invitată specială la emisiunea Fotbal Club, Demetrescu a vorbit, printre altele, și despre derapajul lui Becali, care de atunci a mai fost reclamat de FRF pentru un episod similar, de data aceasta îndreptat împotriva arbitrei Cristina Trandafir.
Moderatorul Radu Naum a întrebat-o pe Demetrescu "Dacă ai fi față în față cu Gigi Becali, ce i-ai spune?", iar arbitra care are ecuson FIFA încă din 2016 a oferit un răspuns tăios pentru patronul vicecampioanei.
"Sincer, nu încerc și nici nu vreau să schimb mentalități. I-aș spune doar că și dumnealui are trei fete, dacă știu bine. (...) Vă dați seama că nu mi-a picat bine, că nu putea să-i pice nimănui. E imposibil să spună cineva că nu poți face anumite lucruri doar pentru că ești femeie.
Dacă am merge pe această idee, 'femeile trebuie să stea la cratiță', cei mai buni bucătari sunt bărbații. Nu cred că trebuie să facem una sau alta, putem fi buni sau mai puțini buni în ceea ce facem.
Și afară suntem apreciate. Ultima promovare a fost că m-au pus pe lista bărbaților afară, fac parte din categoria a doua la bărbați (n.r. în ierarhia FIFA).
Anumite concepții nu le putem modifica. Dacă eu realizez că nu sunt bună în ceea ce fac... Dar când vezi că poți... Nu am purtat nimic deosebit la acel meci, este echipamentul pe care îl poartă și bărbații.
Încă de când am început mă consumam foarte tare. La început toată lumea iți spune că nu poți, vede doar greșelile. Da, sunt și greșeli, cumva e normal, de undeva trebuie să pornești. Mă refer la arbitraj în general. Mergeam acasă, plângeam", a declarat Demetrescu, în luna aprilie 2024.
Etichete: gigi becali , iuliana demetrescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...