Ionuț Nedelcearu, implicat într-un meci cu șapte goluri în Serie B. Ce au scris italienii despre român
articol scris de Digi Sport18.03.2023, 11:47
Ionuț Nedelcearu (26 de ani) a fost titular la Palermo în meciul cu Modena, scor 5-2, în etapa a 30-a din Serie B.
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Tutino, în minutul 25, Soleri, în minutul 47, Verre, în minutul 56, Aurelio, în minutul 59 și Vido, în minutul 79, au marcat pentru Palermo, respectiv Strizzolo, în minutele patru și 30, pentru Modena.
Nota primită de Ionuț Nedelcearu, după Palermo - Modena 5-2
Pentru evoluția din meciul cu Modena, Ionuț Nedelcearu a primit nota cinci din partea jurnaliștilor italieni.
”Este 'ars' de Strizzolo la primul gol al canarilor, deplasat chiar și atunci când atacantul central înscrie o lovitură de cap pentru 1-2, regăsindu-se singur în mijlocul zonei careului mic”, au notat cei de la Tuttomercatoweb.
Ionuț Nedelcearu a ajuns în vară la Palermo, liber de contract, după despărțirea de Crotone.
În prezent, Palermo se află află pe locul opt în Serie B, cu 42 de puncte.
Cifrele lui Ionuț Nedelcearu
- 1.300.000 de euro este cota de piață a lui Ionuț Nedelcearu, potrivit Transfermarkt
- 29 de meciuri a jucat Ionuț Nedelcearu la Palermo în acest sezon și a reușit trei pase decisive
Etichete: serie b , palermo , modena , ionut nedelcearu , nota ionut nedelcearu , etapa 30 serie b
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
În afară de rusă și ucraineană, pe linia frontului din Ucraina poți să auzi acum soldați care...