Ion Voinescu, desemnat de UEFA "cel mai bun portar român". "Unic, extraordinar"
30.01.2015, 20:32Ion Voinescu, fostul mare goalkeeper al Stelei Bucureşti şi al naţionalei României, în vârstă acum de 85 de ani, se află într-un top al portarilor europeni, întocmit de site-ul UEFA.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Fiecare corespondent al UEFA a evocat portarul care a marcat cel mai mult istoria fotbalului în ţara sa.
În cazul României, dacă Bogdan Stelea, cu 91 de selecţii, merită o menţiune, alesul a fost Voinescu, un portar scund (1,74 m), dar foarte agil. Voinescu a avut o carieră plină de succes la gruparea "roş-albastră", la care a jucat între 1950 şi 1963, câştigând şase titluri naţionale şi cinci Cupe ale României.
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
El a evoluat pentru echipa sa în cupele europene şi a îmbrăcat de 22 de ori tricoul naţionalei. Regimul comunist a împiedicat transferul său la Arsenal şi la Vasco da Gama, dar Voinescu a avut o influenţă după ce a agăţat ghetele în cui, antrenând viitoare vedete ca Vasile Iordache şi Helmuth Duckadam.
Acesta din urmă a declarat pentru site-ul forului european: "A fost unic, un portar extraordinar. Datorită lui nu m-am lăsat de fotbal când am venit la Steaua şi am luat câteva goluri uşoare".
În topul stabilit de UEFA sunt portari dintre cei mai celebri, ca Lev Iaşin (Rusia), Dino Zoff (Italia), Gordon Banks (Anglia), Ricardo Zamora (Spania), Sepp Maier (Germania) sau Peter Schmeichel (Danemarca).
Se regăsesc însă şi două nume mult mai puţin cunoscute care au trecut prin Liga I, albanezul Perlat Musta şi letonul Aleksandrs Kolinko. Primul a apărat la Dinamo şi Progresul Bucureşti. Al doilea a fost legitimat la Dinamo, fără să apere în niciun meci din Liga I.
Etichete: ion voinescu , voinescu cel mai bun portar , voinescu steaua , voinescu uefa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...