Ion Ion, prezentat oficial la CSA Steaua: "Nu e un drum uşor, dar ştiu că voi reuşi. Am oameni serioşi în spatele meu"
29.03.2017, 13:14Ion Ion a fost numit săptămâna trecută antrenor principal al echipei de fotbal seniori a Clubului Sportiv al Armatei (CSA) „Steaua Bucureşti”, iar azi a fost prezentat oficial, într-o conferinţă de presă transmisă în direct pe Digi Sport 1.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
"Printr-un concurs fericit de împrejurări am ajuns antrenor. Am sperat, când mi s-a spus că s-ar putea să fiu ales. E o bucurie imensă pentru mine. E un proiect extraordinar şi mă bucur că sunt aici de la începutul acestui proiect. Am mai lucrat la nivelul ăsta, ştiu ce mă aşteaptă, dar ştiu că vom reuşi. Steaua e un brand mare, care atrage jucători şi la nivelul ăsta. Nu e un drum uşor, dar am oameni serioşi în spatele meu. Sper să reuşim împreună", a declarat Ion Ion.
Coordonaturul secţiei de fotbal a CSA Steaua, Marius Lăcătuş, a vorbit şi el despre alegerea antrenorului echipei.
"Nu a fost deloc uşor, ţinând cont de ce reprezintă brandul Steaua, să alegi un antrenor care să se implice în acest proiect, care să fi făcut parte din familia Stelei. Am purtat discuţii cu mai mulţi antrenori, toţi foşti jucători ai Stelei, cu rezultate foarte bune la această echipă. Am ajuns la concluzia că domnul Ion Ion e cel mai potrivit pentru această funcţie. El este în club de doi ani. Ceilalţi cu care am discutat îşi doreau să înceapă activitatea la un nivel superior. Alţii erau sub contract şi nu puteau fi de acord cu propunerea nostră. E e o responsabilitate mare, ţinând cont de numele acestei echipe pe plan intern şi internaţional. Sper ca în cel mai scurt timp această echipă să ajungă unde îi e locul, în Liga 1", a spus Marius Lăcătuş.
Comandantul CSA Steaua i-a făcut şi el o scurtă prezentare lui Ion Ion.
"Ne bucură interesul presei pentru proiectul nostru. Începând cu data de 1 aprilie 2017, domnul Ion Ion va fi antrenorul principal al echipei de seniori a CSA Steaua. A fost jucător al echipei Steaua 1971-1980, câştigând două titluri şi două cupe. A fost căpitan şi coechipier cu nume ca Iordănescu, Tudorel Stoica, Liţă Dumitru sau Marcel Răducanu", a spus şi comandantul CSA Steaua, Cristian Petrea.
Ion Ion a purtat banderola de căpitan şi a fost coechipier cu fotbalişti legendari: Iordache, Haidu, Coman, Anghelini, Sameş, Florin Marin, Vigu, Iordănescu, Tudorel Stoica, Liţă Dumitru, Marcel Răducanu. În cariera sa de jucător, a mai evoluat pentru Metalul Bucureşti, Automatica Bucureşti şi Rapid.
Ca antrenor, Ion Ion a pregătit echipa de juniori a clubului Rapid în perioada 1986-1992, echipele de fotbal seniori Jiul Petroşani, Rova Roşiori şi FC Tunari.
Între 1996 şi 2013, şi-a desãvârşit abilitãţile de formator, antrenând formaţii din Oman, Bahrain, Emiratele Arabe Unite si Qatar.
Etichete: steaua , antrenor , lacatus , antrenor csa steaua , ion ion , prezentare ion ion
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...