Exclusiv Ion Crăciunescu va arbitra meciul de retragere al ”Generației de Aur”
articol scris de Digi Sport03.03.2024, 10:37
Pe data de 25 mai 2024, de la ora 20:30, pe Arena Națională, va avea loc un eveniment cu totul și cu totul special.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Evenimentul de pe 25 mai va reprezenta meciul de retragere pentru ”Generația de Aur”, dar și un omagiu pe care foștii fotbaliști vor să-l aducă suporterilor, care au invadat străzile României în vara lui 1994, atunci când reprezentativa de fotbal a României a fost extrem de aproape de calificarea în semifinalele World Cup '94, din Statele Unite ale Americii.
Ion Crăciunescu a vorbit despre meciul de retragere al ”Generației de Aur”, unde va fi arbitru special
Foștii jucători ai României vor înfrunta adversari de calibru, astfel că nume precum Jose Mourinho, Hristo Stoichkov, Rivaldo sau Luis Figo vor fi prezenți pe cel mai mare stadion al țării.
Meciul de pe Arena Națională o să fie arbitrat de Ion Crăciunescu (73 ani), fostul mare arbitru internațional român. Acesta a oferit mai multe detalii în cadrul emisiunii ”Digi Sport Matinal”.
”Am fost contemporan cu ei. A fost o mare bucurie să îi văd. Eu cred că, din punct de vedere fizic, nu am avut probleme niciodată. Și la ei trece timpul. Nu știu componența brigăzii. Sandu Viorel este unul dintre asistenți. O să mai iau un asistent din Vâlcea. Rezervă? Nu e cazul că eu țin meciul. Să vedem, ne tocmim.
Eu am arbitrat un turneu de calificare la Campionatul Mondial din America. Un reprezentant al FIFA mi-a spus clar: fără teroriști în America. România era considerată o țară periculoasă. Nu s-a calificat Japonia. Am fost pe locul 2 în topul arbitrilor din lume atunci.”, a declarat Ion Crăciunescu, la ”Digi Sport Matinal”.
Lotul României pentru meciul de retragere
- Portari: Florin Prunea, Bogdan Stelea
- Fundași: Gheorghe Popescu, Iulian Filipescu, Miodrag Belodedici, Dan Petrescu, Tibor Selymeș, Gheorghe Mihali, Răzvan Prodan (fiul lui Didi Prodan)
- Mijlocași: Gheorghe Hagi, Dorinel Munteanu, Constantin Gâlcă, Basarab Panduru, Ioan Ovidiu Sabău, Ovidiu Stângă, Ionuț Lupescu
- Atacanți: Ilie Dumitrescu, Florin Răducioiu, Marius Lăcătuș, Ion Vlădoiu, Viorel Moldovan, Adrian Ilie
- Antrenori: Anghel Iordănescu, Gabi Balint
Etichete: ion craciunescu , generatia de aur , meci de retragere
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...