Inclus de Mircea Lucescu pe lista preliminară din octombrie, a marcat din nou! E lider în campionat
articol scris de Digi Sport04.11.2024, 10:56
Vlad Dragomir (25 de ani) a marcat un gol pentru FC Pafos, care a surclasat-o pe Omonia Aradippou cu scorul de 4-0 (3-0), duminică, 3 noiembrie, pe teren propriu, în etapa a 9-a a campionatului din Cipru.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Dragomir a marcat al treilea gol al meciului (29), după ce punctaseră Jairo (3) şi David Goldar (10). Anderson Silva a închis tabela. FC Pafos este lider în clasament, cu 25 de puncte, cinci mai multe decât a doua clasată Aris.
Vlad Dragomir a fost inclus pe lista preliminară a stranierilor din luna octombrie! A marcat din nou pentru Pafos
Mijlocașul legitimat la Pafos i-a atras atenția lui Mircea Lucescu, întrucât selecționerul îl inclusese pe lista preliminară a stranierilor din luna octombrie, când România le-a învins pe Cipru (3-0) și Lituania (2-1).
Totuși, ”Il Luce” a renunțat la serviciile fostului jucător de la Arsenal, care nu a făcut parte din lotul final. Vlad Dragomir nu a fost chemat nici pentru acțiunea din noiembrie, când România va disputa ultimele meciuri din Nations League, cu Kosovo (15 noiembrie) și Cipru (18 noiembrie).
În cele 18 meciuri jucate în acest sezon în toate competițiile, Vlad Dragomir a reușit cinci goluri și două pase decisive.
- 1,3 milioane de euro este cota de piață a lui Vlad Dragomir, potrivit transfermarkt.
Vlad Dragomir a semnat prelungirea cu Pafos până în 2028
Clubul cipriot a anunțat sâmbătă, 26 octombrie, că fotbalistul român a semnat un nou contract, scadent în anul 2028. Înțelegerea sa contractuală urma să expiră la finalul actualului sezon.
Etichete: cipru , vlad dragomir , pafos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...