Încă o victorie pentru Craiova! Oltenilor le-a fost anulată datoria de 7 milioane € față de Victor Pițurcă!
06.12.2012, 13:26Craiova moare, dar nu se predă. Oltenii câștigă bătălie după bătălie în instanță în conflictul cu FRF și selecțonerul Victor Pițurcă, așteptând totodată cu sufletul la gură verdictul cel mai important, de la Înalta Curte de Casație și Justiție, în privința legalității dezafilierii din vara lui 2011.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Joi, Curtea de Apel București, aceeași care a dat o primă decizie favorabilă clubului din Bănie în privința dezafilierii în urmă cu șase luni, a decis că gruparea din Bănie nu trebuie să-i plătească niciun ban lui Victor Pițurcă, cum dictaseră comisiile federale din cadrul FRF.
Instanța s-a pronunţat în dosarul în care Fotbal Club Universitatea Craiova SA a contestat deciziile pronunţate de către Comisia Naţională de Soluţionare a Litigiilor şi Comisia de Recurs în ceea ce priveşte hotărârea care avea ca obiect precizarea că Victor Piţurcă are de primit 7 milioane de euro de la FC Universitatea Craiova.
Prin pronunţarea dată joi la prânz, judecătorul a admis acţiunea introdusă de către olteni, dispunând admiterea acțiunii în anulare a clubului, anularea deciziei Comisiei de Recurs a FRF nr. 106, rejudecarea recursului și admiterea acestuia, pe fond, respingând cererea lui Piţurcă.
Decizia este definitivă și executorie, dar poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Etichete: universitatea craiova , craiova , craiova dezafiliere , datorie anulata craiova victor piturca 7 milioane de euro , craiova proces , craiova proces frf , victorie craiova in instanta , craiova mititelu frf mircea sandu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...