Exclusiv Cele mai mari regrete ale lui Ilie Dumitrescu, legate de Petrescu și Hagi: "Profesorul ăsta care ne dă..." / "Din cauza lui n-am jucat finala"
06.01.2020, 23:53Ilie Dumitrescu a împlinit 51 de ani, iar ziua sa l-a "prins" chiar la Digi Sport, în studioul Fotbal European. Fostul mare internațional a primit o provocare și a fost întrebat care a fost cea mai mare dezamăgire din cariera sa.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Ilie a fost sincer și a recunoscut că una dintre acestea e legată chiar de Gică Hagi.
"Cea mai mare dezamăgire? Am două: că nu am reuşit să gestionăm două minute cu Suedia şi să jucăm semifinala cu Brazilia. Ne-a bătut Suedia, care deja acceptase înfrângerea. Nu ştiu cum s-a întâmplat. Nicio echipă din lume nu scăpa victoria. Ăsta e cel mai mare regret.
Şi al doilea e că nu am reuşit să joc finala de Cupa Campionilor din cauza lui Hagi. Nu se schimba nimic, poate era 5-0 sau 6-0 pentru Milan, dar jucam şi eu o finală. Ne-a bătut, dar poate luam mai multe, nu reuşea să-i bată nimeni pe Milan atunci", a explicat, amuzat, Ilie Dumitrescu la Fotbal European.
Ce s-a întâmplat în semifinala Cupei Campionilor Europeni din 1989, Galatasaray - Steaua 1-1
În acea semifinală din 1989, Steaua - Galatasaray, din Cupa Campionilor Europeni, Ilie Dumitrescu chiar a marcat golul roș-albaștrilor, însă a primit și un cartonaș galben, fapt care l-a făcut să rateze finala cu marele Milan.
"Vinovat" pentru acel cartonaș galben a fost chiar "Regele" Gică Hagi. La un moment dat, Ilie trebuia să bată un aut, moment în care Hagi a ținut neapărat să-l bată el, iar Ilie i-a lăsat mingea. În acel moment, arbitrul a considerat că a fost tragere de timp și i-a arătat lui Ilie cartonașul galben.
În returul semifinalei, a fost 1-1, după 4-0 în tur și Steaua s-a calificat în finala cu Milan, pierdută cu 0-4.
Ilie Dumitrescu îl "atacă" din nou pe Dan Petrescu
Ilie Dumitrecu n-a uitat nici de "clientul" său mai vechi, nimeni altul decât Dan Petrescu. Cu toate că a spus-o în glumă, Ilie a țint să-l "înțepe" din nou pe antrenorul celor de la CFR Cluj.
"Mai e un regret aşa. Poate că puteam să dau mai mult pentru fotbal dacă aveam şi puţină educaţie profesională, apropo de interviurile astea pe care le dă Petrescu, profesorul ăsta care ne dă nouă tot ce înseamnă...că nu am avut educaţia asta profesională. Dacă aveam mai multă lume, poate şi impresarii care să ne pregătească pentru ce înseamnă impactul ăsta cu fotbalul...
După primul meci la Tottenham, acasă, pe White Hart Lane, stand-ul ăla unde erau cei mai importanţi fani, de câte ori atingeam mingea, se închinau.... Contra lui Petrescu, care era la Sheffield Wednesday! 4-3 am bătut. (...)
Uite că nu ne menajăm. Am tot respectul din lume pentru realizările lui, dar nu trebuie să acceptăm... adică nu pot să fiu de acord cu Petrescu în multe momente. N-am niciun fel de stres. Dacă ne întâlnim, vorbim, ne privim în ochi, nicio problemă", a explicat Dumitrescu.
Ilie Dumitrescu, la 26 de ani de la golul cu Argentina
Au trecut aproape 26 de ani de la meciul de pomină România - Argentina, 3-2, de la Cupa Mondială 1994, însă amintirile încă sunt vii în mintea lui Ilie Dumitrescu, eroul acelei partide. La mai mult un sfert de secol distanță, Ilie Dumitrescu a mai primit o provocare și a fost pus să recunoacă dacă la golul înscris de el din acea lovitură liberă nu cumva a vrut să centreze.
"M-au întrebat foarte mulţi dacă am vrut să centrez. Am un martor şi toţi colegii care au participat la antrenamentul de dinaintea jocului cu Argentina. Şi la un moment dat, am avut o lovitură liberă la antrenament şi Hagi a spus: dacă o să avem lovitură liberă din zona asta, noi o să atacăm colţul scurt, iar tu să baţi la lung. În caz că nu o loveşti bine şi vine la noi, să atacăm. Atunci, dacă o să vedeţi faza, o să vedeţi că au fost mulţi jucători care au atacat colţul scurt", a explicat Ilie Dumitrescu.
Dumitrescu a fost omul meciului România - Argentina a fost 3-2, din optimile Cupei Mondiale 1994. A marcat două goluri și a dat o pasă de gol pentru Hagi într-o partidă considerată de mulți cea mai frumoasă din istoria Mondialelor.
Etichete: steaua , ilie dumitrescu , romania argentina , steaua 1986 , romania 1994 , cupa campionilor 1986
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...