Ilie Balaci s-a despărțit de Al-Suwaiq, după o serie de meciuri fără victorie
25.03.2018, 22:15Ilie Balaci, fostul mare jucător al Universității Craiova, s-a despărțit de formația pe care o antrena în țările arabe, deși era lider în prima ligă. Balaci o antrena Al-Suwaiq, echipa care avea un avans de 4 puncte fata de Al-Shabab, principala urmaritoare în prima liga a Omanului.
SuperLiga: 'U' Cluj - Farul, duminică, 16:00, DGS 1
SuperLiga: Universitatea Craiova - FCSB, duminică, 21:00, DGS 1
Balaci antrena în Oman din iulie 2017, dar și-a reziliat brusc înțelegerea cu arabii, după cum anunță Gazeta Sporturilor, în urma unor mai multe divergențe cu conducerea. În ultimele 7 partide disputate în toate competițiile, Al Suwaiq a remizat de două ori și a pierdut restul întâlnirilor, una dintre cele două remize fiind înregistrată în campionat.
Balaci a și plecat din Oman, iar duminică a fost văzut în Craiova, pentru a aduce un omagiu fostului său coleg de la Craiova Maxima, Nicolae Tilihoi, care a încetat din viață în aceeași zi, la doar 61 de ani.
„Minunea Blondă", aşa cum era alintat Ilie Balaci în timpul carierei de fotbalist, are o foarte bună reputație în țările arabe, bifând în cariera sa multiple trofee, precum Liga Campionilor Asiei, Cupa Golfului, campionatele Tunisiei, Marocului, Arabiei Saudite și Emiratelor Arabe Unite.
După ce a semnat cu Suwaiq, Ilie Balaci s-a duelat cu Florin Motroc, antrenor pe atunci la Dhofar SCSC, în Supercupa Omanului, în luna septembrie, iar câștig de cauză a avut fostul jucător al Rapidului, scor 2-1.
Etichete: deces , craiova , ilie balaci , demisie , oman , nicolae tilihoi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Liderul cecen Ramzan Kadîrov a declarat, sâmbătă, că a revocat ordinul dat trupelor sale de a nu...