Ianis Hagi, într-un clasament al fotbaliștilor cu tați celebri: "A terorizat acea defensivă"
31.03.2020, 11:20Ianis Hagi apare într-un clasament inedit făcut de World Soccer. Americanii au făcut o ierarhie a tinerilor jucători din acest moment care au tați celebri, tot fotbaliști.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Mijlocașul lui Rangers se află pe locul 6, alături de nume mari, precum Erling Haaland, Marcus Llorente sau Daniele Maldini.
Ianis Hagi, pe locul 6 într-un clasament al jucătorilor tineri cu tați celebri:
1. Marcos Llorente (25 de ani, mijlocaș). Tatăl său a fost celebrul Francisco Paco Llorente, care a jucat doi ani la Atletico Madrid, iar apoi s-a transferat la marea rivală Real Madrid, unde a evoluat 7 ani. Cu toate acestea, Marcos a urmat traseul invers față de tatăl său.
2. Matthaus de Oliveira (25 de ani, mijlocaș). El este nimeni altul decât fiul celebrului atacant brazilian Bebeto, campion mondial în 1994. Matthaus joacă la Vitoria Guimaraes, acolo unde a fost împrumutat de Sporting.
3. Daniele Maldini (18 ani, mijlocaș). Unde altundeva putea să joace decât la AC Milan, având în vedere pedigree-ul tatălui său, Paolo, și al bunicului său, Cesare. Pentru moment, la vârsta sa, Daniele evoluează la echipa U 19 a milanezilor.
4. Rivaldinho (24 de ani, atacant). Pe poziția a patra se află elevul lui Gică Hagi, de la Viitorul. Atacantul este fiul celebrului Rivaldo, campion mondial cu Brazilia în 2002 și fost câștigător al Balonului de Aur în tricoul Barcelonei.
5. Giovanni Reyna (17 ani, mijlocaș ofensiv). Puștiul este fiul celebrului Claudio Reyna, fost internațional american. Giovani joacă la Borussia Dortmund și este una dintre cele mai mari promisiuni ale echipei din Bundesliga.
6. Ianis Hagi (21 de ani, mijlocaș ofensiv). Americanii remarcă faptul că fiul lui Gică Hagi s-a zbătut să-și facă un nume în Belgia, dar că nu a reușit, iar acum a ajuns la Rangers, acolo unde începe să arate potențialul de care dispune.
Sursa citată dă ca exemplu meciul senzațional făcut de Ianis cu Braga, în Europa League, câștigat de scoțieni cu 3-2, dar și prestația sa de la Euro 2019 Under 21, când "a terorizat" defensiva Angliei în meciul câștigat de "tricolori" cu 4-2. În plus, se precizează și că Ianis este curtat din nou de echipe din Italia și se amintește și de perioada în care mijlocașul a fost antrenat de Stefano Piolli la Fiorentina.
Americanii au adus în discuție și performanțele tatălui său, Gheorghe Hagi, care a îmbrăcat atât tricoul lui Real Madrid, cât și pe cel al Barcelonei, a strălucit la Galatasaray și Steaua și a făcut senzație la naționala României.
Fiii lui Patrick Kluivert, Lilian Thuram sau Alf Inge Haaland, sunt în top
În clasament mai apar fiul lui Patrick Kluivert, Justin, care joacă la AS Roma, fiul campionului mondial Lilian Thuram, Marcus, care e legitimat la Borussia Mönchengladbach, sau cel al lui Didier Drogba, Isaac, care a început fotbalul la juniorii lui Chelsea, iar acum joacă la Guingamp, echipă care l-a lansat în fotbalul mare și pe tatăl său.
Nu a fost uitat nici noul atacant de senzație din Europa, Erling Haaland (Borussia Dortmund), care este fiul norvegianului Alf-Inge Haaland, cunoscut pentru cariera sa în Anglia.
Etichete: gheorghe hagi , ianis hagi , marcos llorente , daniele maldini
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...