Haaland, Vinicius sau Mbappe? Kevin De Bruyne i-a pus pe cei trei în ordinea șanselor la Balonul de Aur
articol scris de Digi Sport26.08.2023, 14:49
Kevin De Bruyne (32 de ani) a profitat de perioada de indisponibilitate cauzată de accidentarea suferită recent și a realizat un videoclip pentru cei de la Sky Sports.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Mijlocașului lui Manchester City i s-a cerut să realizeze mai multe clasamente cu fotbaliști, iar unul dintre ele a fost legat de Balonul de Aur.
Kevin De Bruyne i-a pus pe Haaland, Vinicius și Mbappe în ordinea șanselor la Balonul de Aur
Belgianului i s-a cerut să îi pună în ordine pe Erling Haaland, Vinicius Junior și Kylian Mbappe, în funcție de cine are cele mai multe șanse să câștige trofeul în viitor. Până acum, niciunul nu a făcut-o.
De Bruyne l-a pus pe primul loc pe colegul său de la Manchester City, pe cel secund pe starul lui Real Madrid, iar podiumul l-a completat cu cel al lui PSG.
"Sigur că Erling poate câștiga trofeul anul acesta. De ce l-am pus pe Mbappe pe trei? Pentru că nu știu ce se va întâmpla cu el anul acesta.
Cred că îi va fi mai greu să câștige dacă rămâne la PSG. Sunt zvonuri legate de Madrid. Dacă merge acolo, probabil că o să-l pun pe primul loc", a spus De Bruyne, citat de presa franceză.
Kevin De Bruyne va lipsi 3-4 luni de pe terenul de fotbal
Potrivit celor de la HNL Sport, citați de Eurofoot, Kevin de Bruyne va lipsi de pe teren o perioadă de 3-4 luni, în urma accidentării suferite în meciul cu Burnley, și va fi operat la tendon în Antwerp.
Astfel, mijlocașul belgian va lipsi din garnitura de start a celor de la Manchester City în prima parte a noului sezon.
Etichete: manchester city , balonul de aur , vinicius junior , erling haaland , keivn de bruyne
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...