Guvernul din Spania se opune Super Ligii Europene. Scrisoare trimisă Tribunalului Uniunii Europene
articol scris de Digi Sport19.10.2021, 17:13
Serviciile juridice ale statului spaniol au trimis o scrisoare Tribunalului Uniunii Europene pentru a confirma opoziţia Guvernului de la Madrid faţă de proiectul Super Ligii europene de fotbal, a indicat marţi Consiliul superior al Sporturilor din Spania.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Guvernul din Spania se opune Super Ligii Europene
''Considerăm că, prin dialog, este posibil să reflectăm asupra îmbunătăţirii competiţiilor, dar întotdeauna în cadrul structurilor deja existente'', se arată în scrisoare.
Statul spaniol se pronunţă astfel în favoarea UEFA, în disputa dintre aceasta şi ultimele trei cluburi care rămân ataşate proiectului Superligii: Juventus Torino, FC Barcelona şi Real Madrid.
În septembrie, UEFA a decis să anuleze toate procedurile disciplinare, deja suspendate, împotriva celor 12 cluburi care au iniţiat în primăvara acestui an proiectul Super Ligii, respectând astfel o decizie a justiţiei din Madrid.
Sancţiunile disciplinare "în legătură cu aşa-numitul proiect 'Super Liga' sunt declarate nule, fără niciun prejudiciu, ca şi cum procedurile nu ar fi fost iniţiate niciodată", a explicat atunci UEFA.
Această decizie se referă atât la cele nouă cluburi care au părăsit oficial proiectul Super Ligii (Tottenham, Arsenal, Manchester City, Manchester United, Chelsea, Liverpool, Atletico Madrid, Inter Milano şi AC Milan), cât şi la ultimele trei cluburi care au rămas ataşate acestui proiect (Real Madrid, Juventus Torino şi FC Barcelona) şi pe care UEFA le-a ameninţat cu excluderea din competiţiile europene.
Super Liga europeană, care a fost înfiinţată luni, 19 aprilie, a fost suspendată pe 21 aprilie
Pe 7 mai, UEFA a anunţat sancţiuni, în principal financiare, împotriva celor nouă cluburi care s-au retras din proiect şi cu care a ajuns la un acord, în urma scuzelor şi a recunoaşterii "greşelii" lor.
Un tribunal comercial din Madrid a cerut UEFA, pe 1 iulie, să anuleze ceea ce a considerat o "sancţiune mascată" împotriva celor nouă cluburi.
Printre "măsurile de reintegrare" acceptate de aceste nouă echipe şi, în cele din urmă, abandonate au figurat reţinerea a 5% din veniturile încasate din competiţiile UEFA pentru un sezon, o donaţie "globală" de 15 milioane de euro pentru "comunităţile locale" ale fotbalului european sau o amendă de 100 milioane de euro dacă vor încerca într-o zi să dispute o competiţie "neautorizată".
De asemenea, judecătorul din Madrid a cerut UEFA să anuleze procedurile disciplinare împotriva cluburilor Real Madrid, FC Barcelona şi Juventus Torino, care au fost suspendate din 9 iunie, până la noi ordine, de către forul fotbalistic european, considerând că este vorba de o "încălcare flagrantă" a propriei sale decizii din luna aprilie privind interzicerea sancţiunilor.
Organizaţia prezidată de Aleksander Ceferin le-a ameninţat pe Real Madrid, FC Barcelona şi Juventus Torino cu excluderea din competiţiile europene.
Cele 12 cluburi de top din fotbalul european au anunţat, în luna aprilie, crearea unei Super Ligi, o competiţie profitabilă şi privată, bazată pe principiul unui campionat închis, care urma să înlocuiască actuala Ligă a Campionilor.
Agerpres.
Etichete: real madrid , juventus , super liga europeana
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântăreții de manele Bogdan Mocanu și Culiță Sterp și-au cerut scuze public după ce au postat pe...