Oficial Guvernul din Hong Kong, reacție dură după ce Leo Messi și Inter Miami au păcălit 40.000 de oameni
articol scris de Digi Sport04.02.2024, 18:48
Inter Miami a jucat duminică un meci amical cu stadionul plin împotriva echipei Hong Kong All-Stars, scor 4-1.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
40.000 de oameni s-au strâns pentru a-l vedea pe viu pe Lionel Messi (36 de ani), însă argentinianul a fost ținut pe banca de rezerve, motiv pentru care cei de la stadion au început să huiduie la unison spre finalul partidei, în timp ce campionul mondial nu părea deloc afectat de ce se întâmplă.
Galerie Foto
Guvernul din Hong Kong ia măsuri după ce Leo Messi nu a jucat deloc
La scurt timp după meci, pe site-ul oficial al Guvernului din Hong Kong a fost postat un comunicat de presă, în cadrul căruia s-au anunțat măsuri împotriva organizatorilor.
"Referitor la explicațiile cerute de presă cu referire la meciul dintre Hong Kong All-Stars și Inter Miami, un purtător de cuvânt al Guvernului a oferit următorul răspuns:
(...) Legat de faptul că Messi nu a jucat astăzi, Guvernul, alături de toți fanii fotbalului, sunt extrem de dezamăgiți de modul în care organizatorii au aranjat evenimentul. Aceștia le datorează o explicație tuturor fanilor fotbalului.
Comitetul pentru Evenimente Sportive Majore va lua măsuri împotriva organizatorilor în concordanță cu termenii și condițiile, inclusiv reducerea fondurilor ca urmare a faptului că Messi nu a jucat", se arată în comunicat.
Inter Miami va juca încă două meciuri amicale până la începutul sezonului MLS
Pentru Inter Miami vor mai urma încă două meciuri amicale înainte de a debuta în noul sezon din MLS, care va începe pe 22 februarie.
Formația lui Lionel Messi va mai juca cu Vissel Kobe și cu Newells Old Boys. Inter Miami a avut rezultate sub așteptări la meciurile amicale disputate până acum. A făcut egal cu El Salvador, 0-0, și a pierdut cu FC Dallas, 0-1, Al Hilal, 3-4 și Al Nassr, 0-6.
Etichete: leo messi , lionel messi , hong kong , inter miami
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...