Gică Popescu a vorbit despre situația lui Ianis Hagi: "Abia atunci va fi jucătorul pe care îl ştim"
articol scris de Digi Sport14.03.2023, 16:41
Ianis Hagi (24 de ani) a revenit recent după o accidentare suferită tocmai în ianuarie 2022, în urma căreia s-a operat la ligamente.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Când va reveni Ianis Hagi a forma care l-a consacrat
Mijlocașul ofensiv de la Rangers a evoluat în 3 partide după ce s-a refăcut, însă doar câteva minute. Este și normal, având în vedere perioada îndelungată de absență.
Ianis Hagi a fost unul dintre cei mai buni jucători de la scoțieni în sezonul trecut, iar întrebarea firească a fost când va redeveni fiul "Regelui" ceea ce a fost. Președintele de la Farul, Gică Popescu, a dat răspunsul.
"Ianis este în recuperare. A început să joace puţin câte puţin. El din sezonul viitor va fi jucătorul pe care îl ştim, din punct de vedere medical", a spus Gică Popescu.
Ianis Hagi a jucat în 3 meciuri în acest sezon, câteva minute
Astfel, chiar dacă mai sunt de jucat câteva luni din actualul sezon, Ianis tot nu va putea să revină la forma inițială în acest sezon. Michael Beale, antrenorul lui Rangers, a decis să nu-l forțeze pe român.
Ianis a jucat primele meciuri din acest sezon pe 28 ianuarie, când a evoluat 18 minute în partida cu St. Johnstone. Ulterior, el a mai jucat un minut cu Kilmarnock și 13 minute cu Hibernian.
În cele 13 minute pe care le-a bifat în meciul cu Hibernian, Ianis Hagi a reușit 11 atingeri de balon. Românul a avut o acuratețe a paselor reușite în proporție de 88%. El a dat și un șut pe poartă.
Etichete: ianis hagi , gica popescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...