Galerie Foto Gestul făcut de preşedinta Croaţiei, la 4 luni după Cupa Mondială. În vară, reacţiile sale au făcut înconjurul lumii
14.11.2018, 12:20Preşedintele Croaţiei, Kolinda Grabar-Kitarovic, i-a decorat, marţi, la Zagreb, pe componenţii echipei naţionale de fotbal, vicecampioană mondială în Rusia, în luna iulie, informează agenţia spaniolă EFE.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
În afara jucătorilor, în frunte cu căpitanul Luka Modric (Real Madrid), Kolinda Grabar Kitarovic i-a mai decorat pe selecţionerul Zlatko Dalic şi pe preşedintele Federaţiei croate de fotbal (HNS), fostul mare jucător Davor Suker.
"Vreau să vă mulţumesc pentru această performanţă istorică, pentru tot ce aţi făcut pentru Croaţia, pentru că ne-am simţit uniţi, am plâns, am cântat şi ne-am bucurat împreună ca unul singur", a spus şeful statului la ceremonia organizată la palatul prezidenţial din Pantovcak.
"Prin performanţa, optimismul şi spiritul vostru de învingători aţi devenit un model şi o inspiraţie pentru copiii şi tinerii noştri, pentru noi toţi", a adăugat Kolinda Grabar-Kitarovic. Dalic şi Suker au fost decoraţi cu ordinul "Cneazul Trpimir", care se acordă pentru contribuţii extraordinare la independenţa, suveranitatea şi prestigiul Croaţiei.
Galerie Foto
La rândul lor, jucătorii au primit ordinul "Cneazul Branimir", care se atribuie pentru merite speciale în promovarea poziţiei şi prestigiului internaţional al Croaţiei.
Zlatko Dalic a mulţumit preşedintei pentru ferventa sa susţinere la meciurile la care a asistat la Cupa Mondială din Rusia de anul acesta.
"Am demonstrat o mare unitate, dragoste de ţară, vitejie, modestie şi, iată, toate acestea ne-au adus un mare rezultat", a spus Dalic, promiţând în acelaşi timp că jucătorii vor da totul ca pentru suporterii croaţi să poată fi mândri de ei.
Selecţionata Franţei a câştigat al doilea său titlu mondial, după ce a învins echipa Croaţiei cu scorul de 4-2 (2-1), pe Stadionul Lujniki din Moscova, în finala Cupei Mondiale de fotbal 2018, din Rusia.
Astă-vară, după imaginile care au surprins-o bucurându-se ca un suporter înrăit la golurile echipei naţionale a Croaţiei, la festivitatea de premiere a atras din nou toate bliţurile aparatelor foto. A stat în ploaie şi i-a îmbrăţişat pe toţi cei care au urcat pe podium pentru a-şi primi medaliile.
Etichete: cupa mondiala , luka modric , cm 2018 , nationala croatiei , kolinda grabar-kitarovic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...