Generaţia 86 a Stelei se află în top 50 cele mai bune echipe din istorie
29.10.2016, 14:43Steaua a fost inclusă de celebra revistă ”Four Four Two” în top 50 al celor mai bune echipe din istoria fotbalului. Mai precis este vorba de echipa Stelei din perioada 1984 - 1989. "Roș-albaștrii" ocupă poziția 42 în ierarhie, devansând generații precum cea a lui Arsenal 2003-2004, Tottenham 1960-1962, Marseille 1988-1993 sau Chelsea 2004-2006.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
În perioada 84-89, Steaua a reușit să câștige Cupa Campionilor Europeni în 1986, după ce a învins Barcelona la loviturile de departajare, într-un meci în care Duckadam a reușit să apere 4 lovituri de la 11 metri consecutive, Supercupa Europei, în același sezon, după ce a învins Dinamo Kiev, prin golul marcat de Gică Hagi; a pierdut o finală de Cupa Campionilor în 1989, în fața celor de la AC Milan (0-4).
Topul este condus de Ajax, generația 1965 - 1973, condus magistral din teren de către legendarul Johan Cruyff. În acea perioadă echipa din Amsterdam a dominat fotbalul olandez, dar și cel european. ”Lăncierii” au câștigat de 3 ori titlul în Olanda și de trei ori Cupa Campionilor Europeni. Unul dintre antrenorii care și-au pus amprenta pe istoria Ajaxului din acea perioadă este și românul Ștefan Kovacs, care i-a pregătit pe ”lăncieri” între 71 și 73.
CLICK AICI PENTRU PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
În top se mai regăsesc generații precum Milan 1987-91, Barcelona 2008-11, Spania 2007-12, Real Madrid 1955-60, Manchester United 1995-2001 sau Juventus 1980-86.
Top 50 cele mai bune echipe de fotbal din istorie
1. Ajax 1965-73
2. Brazilia 1970
3. Milan 1987-91
4. Real Madrid 1955-60
5. Barcelona 2008-11
6. Liverpool 1975-84
7. Spania 2007-12
8. Inter Milan 1962-67
9. Santos 1955-68
10. Ungaria 1950-56
11. Benfica 1959-68
12. Bayern Munchen 1967-76
13. Torino 1945-49
14. Celtic 1965-74
15. Manchester United 1995-2001
16. Germania de Vest 1970-76
17. Independiente 1971-75
18. Juventus 1980-86
19. Olanda 1974-78
20. Dinamo Kiev 1985-87
21. Barcelona 1988-94
22. Estudiantes 1967-71
23. Boca Juniors 1998-2003
24. Preston North End 1888-89
25. Juventus 1994-98
26. Borussia M’gladbach 1970-79
27. Franța 1996-2000
28. Honved Budapesta 1950-55
29. Nottingham Forest 1977-80
30. Flamengo 1980-83
31. Austria 1930-36
32. Real Madrid 1984-90
33. River Plate 1941-47
34. PSV 1985-89
35. Franța 1982–86
36. Feyenord 1968-71
37. Manchester United 1965-68
38. Brazilia 1982
39. Ajax 1992-96
40. Arsenal 1930-35
41. Leeds 1968-75
42. Steaua București 1984-89
43. Tottenham 1960-62
44. Arsenal 2003-04
45. Marseille 1988-93
46. Hamburg 1977-83
47. Wolverhampton Wanderers 1953-60
48. Chelsea 2004-06
49. Saint-Etienne 1973-77
50. Leicester 2015-16
Etichete: steaua , top 50 cele mai bune echipe din istorie , steaua top 50
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...