Gâlcă a dezvăluit care sunt planurile sale de viitor. De ce nu vrea să fie selecționer
17.06.2016, 16:01Constantin Gâlcă (44 de ani) este liber de contract după ce și-a încheiat contractul cu Espanyol Barcelona și așteaptă acum să vadă cu ce echipă va semna pe viitor.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Tehnicianul nu ia în calcul o eventuală numire a sa la echipa națională după Euro 2016 și explică și de ce, totul în cadrul emisiunii ”Digi Sport Matinal”, ediție zilnică a Digi Sport 1, între orele 10:00 și 12:00.
”Deocamdată, nu am nimic concret. Nu mă gândesc la echipa națională. Ea este pentru antrenorii consacrați din România și sunt destui.
În plus, mie mi-ar plăcea să antrenez în fiecare zi, să simt jucătorii, să simt terenul. Sunt, totuși, la început de drum și, cum am spus, sunt destui antrenori buni la noi.
Cât despre mine, vreau să antrenez în continuare afară. Dacă nu în Spania, măcar într-un campionat bun din Europa”, a spus Gâlcă.
Fostul antrenor al Stelei a vorbit și despre Euro, acolo unde a apărut deja prima surpriză, Ucraina fiind eliminată.
”Mă așteptam mai mult de la Ucraina, pe care o credeam una dintre surprizele de la acest Euro. Adevărul este că sunt multe echipe obosite la acest turneu final, echipe care au în lot jucători cu peste 60 de meciuri jucate în acest an”, a mai spus Gâlcă la Digi Sport.
Etichete: constantin galca , galca oferte , galca planuri viitor , galca euro 2016
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...