Yaya Toure, desemnat Fotbalistul African al Anului. "Fotbalul nostru crește!"
11.12.2015, 19:02Ivorianul Yaya Toure i-a depășit pe Yacine Brahimi (Algeria) și pe Pierre-Emerick Aubameyang (Gabon) în cursa pentru titlul de Fotbalistul Anului în Africa, în ancheta BBC.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Mijlocașul de la Manchester City a fost căpitanul Coastei de Fildeș, care în 2015 a câștigat Cupa Africii pe Națiuni pentru a doua oară în istorie. A fost primul trofeu al lui Yaya Toure la echipa națională.
"Fotbalul african crește, se îmbunătățește și avem jucători tineri fantastici care vin din urmă. Pentru mine, a fost o provocare imensă și sunt foarte mulțumit, fiindcă la final am fost cu toții campioni. Ca jucător african, vreau să îmi conduc toți frații mai tineri către succes", a declarat Yaya Toure, potrivit BBC Africa.
Pe lângă succesul de la echipa națională, Yaya Toure și-a continuat cariera la Manchester City, unde a ajuns în 2010. În acest sezon a jucat 15 meciuri, a marcat 3 goluri și a dat 5 pase decisive, având un procentaj al paselor corecte de 87,4%.
Mijlocașul lui City este nominalizat și printre candidații la premiul Fotbalistul African al anului în gala CAF (echivalentul UEFA pentru Africa), care va avea loc pe 7 ianuarie.
100 de meciuri și 19 goluri are Yaya Toure pentru prima reprezentativă a Coastei de Fildeș, pentru care a debutat în 2004.
Sursa foto: mcfc.co.uk
Etichete: yaya toure , yaya toure manchester city , yaya toure coasta de fildes , yaya toure fotbalistul african al anului , toure africa , bbc toure
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...