VIDEO Ziua victoriilor categorice în Asia, în preliminariile CM 2018. Qatar, cel mai clar succes din istorie
04.09.2015, 01:29A fost ziua victoriilor la diferenţe incredibile, în etapa a doua din faza secundă a preliminariilor Cupei Mondiale 2018, zona asiatică. În 8 partide s-au marcat 66 de goluri!
Elite League U20: Italia - România, marți, 15:00, DGS 1
Liga Națiunilor: Ungaria - Germania, marți, 21:45, DGS 1
Qatar reuşit scorul zilei, 15-0 cu Bhutan, în timp ce Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită sau Kuweit au înregistrat la rândul lor succese categorice.
Doi jucători din naţionala Qatarului au înscris câte un hat-trick, alţi trei au marcat câte o dublă, iar gazda Cupei Mondiale din 2022 a câştigat cu 15-0 pe teren propriu în meciul cu Bhutan.
Ali Assadalla şi Mohammed Muntari au punctat de câte trei ori în cea mai clară victorie obţinută de Qatar în istoria sa. Precedentul succes de referinţă era un 6-0 în faţa Indiei, în 1998, potrivit site-ului oficial FIFA.
Mohammed Musa, Hassan Khalid şi Boualem Khoukhi au reuşit câte două goluri, iar Mohammed Kasola, Akram Afif şi Ismaeel Mohammad au completat lista marcatorilor.
O victorie categorică a obţinut şi echipa Emiratelor Arabe Unite, care s-a impus cu 10-0 în partida de pe teren propriu cu Malaysia. Cu patru goluri, Ahmed Khalil a fost principalul marcator al naţionalei care are o singură prezenţă la Cupa Mondială, în 1990.
Nu a fost, însă, cel mai mare succes obţinut de EAU în calificările pentru CM. În 2001, naţionala din Golf trecea cu 12-0 de Brunei.
Kuweit a învins Birmania cu 9-0, cu un hat-trick al lui Bader Al Mutawa, Coreea de Sud a câştigat cu 8-0 cu Laos, într-un meci în care Heung-Min Son, proaspăt transferat la Tottenham, a punctat de trei ori, iar Arabia Saudită s-a distrat cu Timorul de Est, impunându-se cu 7-0. Şi saudiţii au avut un jucător care a înscris trei goluri, Mohammad Al Sahlawi.
De asemena, două dintre marile favorite la calificarea pentru competiţia din Rusia, Australia şi Iran, au câştigat fără emoţii. Australienii au trecut cu 5-0 de Bangladesh, în timp ce Iran a învins Guam cu 6-0.
Etichete: qatar , coreea de sud , kuweit , arabia saudita , emiratele arabe unite , cm 2018 , prelimianrii cupa mondiala 2018
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
China a îndemnat din nou, luni, la pace în Ucraina după ce președintele american Joe Biden a...