VIDEO Unde au ajuns mănușile lui Iker Casillas după Supercupa Europei
13.08.2014, 12:57În Supercupa Europei, care a fost 100% iberică, au avut motive de bucurie și galezii. După meci, Iker Casillas i-a dăruit o mănușă pe care a purtat-o în timpul meciului unui copil din Cardiff, orașul care a găzduit partida câștigată de Real Madrid cu 2-0 în fața Sevillei (REZUMATUL VIDEO și DETALII AICI).
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
În timp ce înainta pe scara autocarului, Casillas a fost nevoit să aștepte câteva momente, fiindcă cei care urcaseră înainte închiseseră ușa. În puținul timp petrecut în așteptarea deschiderii ei, portarul a fost strigat de un copil, iar asta l-a făcut să se întoarcă și să scoată o mănușă din geantă.
"Poți să îi dai asta acelui copil? Celui care stă acolo, cel cu ochelari", i-a transmis portarul și căpitanul madrilen unui oficial din apropiere.
Puștiul din Cardiff, pe nume Max, s-a arătat extrem de încântat de cadoul primit de la Casillas, despre care spune că este noul său jucător preferat.
Grație succesului cu Sevilla, din Supercupa Europei, Casillas a devenit primul căpitan de echipă din istoria fotbalului care câștigă Campionatul Mondial, Campionatul European, Champions League și Supercupa Europei (DETALII AICI).
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: video iker casillas manusa , video real madrid - sevilla 2-0 supercupa europei , video casillas cadou manusi , video casillas gest copil
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...