VIDEO Un portar japonez a reușit un gol decisiv, în prelungiri! A finalizat perfect
02.12.2014, 20:44Fazele în care un portar urcă în careul advers pentru ultima fază a unui meci reprezintă un deliciu pentru microbiștii neutri, care apreciază dramatismul de pe terenul de joc.
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
De o asemenea scenă au avut parte fanii lui Montedio Yamagata, care cu siguranță nu vor uita prea curând partida disputată cu Jubilo Iwata, în play-off-ul de promovare în prima ligă japoneză.
Montedio a terminat pe locul 6 în eșalonul secund, rezultat care i-a dat șansa de a se lupta pentru promovare în play-off. În semifinale, duminică după-amiază, Montedio a jucat cu Jubilo Iwata, iar scorul final se îndrepta spre un 1-1 care ar fi calificat oaspeții (datorită faptului că au terminat mai sus în clasamentul sezonului regulat).
Văzând că timpul se scurge iar echipa sa are nevoie disperată de un gol, antrenorul de la Montedio și-a trimis portarul în careul advers, la una dintre ultimele faze - un corner de pe partea dreaptă.
Norihiro Yamagishi avea să devină eroul lui Montedio, deoarece acesta a finalizat excepțional centrarea din corner, cu o lovitură de cap fină, la care goalkeeperul advers n-a avut nicio șansă. Imediat, cei de la Montedio au declanșat sărbătoarea pe gazon, după ce au marcat golul ce le asigură calificarea în finala play-off-ului din J2.
În ultimul act, Montedio se va duela cu JEF United, care a terminat sezonul regulat pe locul 3.
VIDEO GOLUL DECISIV MARCAT DE PORTARUL YAMAGISHI
Etichete: japonia , norihiro yamagishi , yamaghishi , portar japonia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
În afară de rusă și ucraineană, pe linia frontului din Ucraina poți să auzi acum soldați care...