VIDEO Un portar a marcat un gol de la 80 de metri în campionatul din Coreea
23.07.2013, 13:56Partida din cadrul etapei a 19-a din K League Clasic, prima ligă din campionatul din Coreea de Sud, dintre Jeju United și Incheon United, scor 1-1, a avut parte de un moment rar întâlnit pe terenurile de fotbal.
În minutul 40 al partidei, la scorul de 0-0, și într-un moment în care ambele echipe păreau a aștepta pauza, Jung-Hyuk Kwon, portarul oaspeților a executat o lovitură liberă, de undeva din afara propriului careu de 16 metri, cu forță. Mingea s-a înălțat a prins viteză și a căzut tocmai în fața portarului de la Jeju, Jun-Hyuk Park, după care a intrat în poartă spre surprinderea gazdelor și bucuria oaspeților.
Până la urmă, cei de la Jeju United au egalat, prin Pedro Junior (72).
Cu acest punct obținut în deplasare, Incheon United a ajuns pe locul 4, 31 de puncte, cu șase mai puțin față de liderul Ulsan (37 de puncte), în timp ce Jeju ocupă poziția a 7-a, cu 28 de puncte.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Etichete: coreea de sud , gol de la 80 de metri in coreea de sud , gol de la 80 de metri , k league clasic , jeju united - incheon united 1-1
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...