VIDEO Premieră istorică în Brazilia. Rivaldo şi fiul său au marcat în acelaşi meci, pentru aceeaşi echipă
15.07.2015, 13:11Fostul internaţional brazilian Rivaldo, revenit pe gazon săptămâna trecută, la vârsta de 43 de ani, a fost protagonistul unui moment deosebit, marţi seara, în timpul unui meci din liga a doua braziliană.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Fostul jucător de la FC Barcelona şi AC Milan a reuşit să înscrie împreună cu fiul său, Rivaldinho, golurile victoriei obţinute de echipa la care evoluează, Mogi Mirim, în partida cu Macae Esporte FC, scor 3-1.
"Cred cu adevărat că am intrat în istorie. Am mai auzit ca un tată să joace împreună cu fiul său la un club profesionist, însă cred că este pentru prima oară când ambii au marcat goluri într-o partidă oficială", a declarat Rivaldo după meci.
Campion mondial cu naţionala Braziliei în 2002 şi câştigător al Balonului de Aur în 1999, Rivaldo îşi anunţase retragerea din fotbal în 2014, însă a decis să revină pe gazon pentru a o ajuta pe Mogi Mirim, echipă la care ocupă funcţia de preşedinte.
În meciul de marţi, Rivaldinho, în vârstă de 20 de ani, a deschis scorul în minutul 3, iar după un sfert de oră de joc a fost faultat în careu, lovitura de la 11 m fiind transformată de tatăl său.
Fiul lui Rivaldo a reuşit apoi dubla, în minutul 41, golul de onoare al oaspeţilor fiind marcat cu nouă minute înainte de final, tot dintr-un penalty.
Datorită victoriei de marţi, Mogi Mirim a părăsit ultimul loc al clasamentului, urcând pentru moment pe poziţia a 18-a, cu 10 puncte din 13 meciuri.
Sursa foto: esporte.uol.com.br
Etichete: video , rivaldo , rivaldinho , mogi mirim
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...