VIDEO Martinovic & co. au fost obligați de fanii Stelei Roşii să-și dea jos tricourile
24.09.2013, 13:51Novak Martinovic va rămâne unul dintre cei mai iubiți jucători care au activat la Steaua și asta în principal pentru atitudinea războinică arătată la partida cu Petrolul, din 2011.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Cu acea ocazie, sârbul a doborât un suporter prahovean care îi aplicase un pumn aproape de tâmplă lui George Galamaz.
Ajuns între timp la Steaua vecină, cea din țara lui natală, Martinovic a avut parte de un episod mai puțin plăcut cu proprii suporteri.
Echipa din Belgrad a întrerupt seria bună din ultima vreme, atunci când adunase trei victorii la rând, și a acumulat un singur punct în ultimele două etape. Prestația din teren, dar și înfrângerea suferită pe terenul modestei Vazdovac (0-1), i-a enervat la culme pe ultrașii Stelei Roșii.
După ultimul fluier al partidei, fotbaliștii s-au dus să își salute galeria venită de la Belgrad, însă atunci au avut parte de o surpriză. Sub amenințare, fanii le-au cerut tricourile de joc fotbaliștilor, în semn că aceștia nu ar fi demni să le poarte. Jucătorii s-au conformat și au plecat la cabine la bustul gol.
Etichete: steaua , liga 1 , novak martinovic , martinovic steaua , martinovic steaua rosie , petrolul steaua martinovic , vazdovac steaua rosie , jucatori steaua rosie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...