VIDEO Hamza, după dubla cu Ludogorets. "Petrolul m-a ajutat! A fost cea mai bună perioadă a carierei"
24.02.2014, 11:29Younes Hamza a debutat oficial pentru Botev Plovdiv cu două goluri, chiar în ziua în care fosta sa echipă, Petrolul, scotea un punct la Brașov fără să reușească să înscrie, grație unui autogl semnat de Madeira (VEZI AICI VIDEO ȘI DETALII). Ploieștenii și-au vândut în această iarnă golgheterul, care s-a adaptat imediat la noua sa echipă.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Botev Plovdiv a terminat duminică la egalitate, 2-2 (VEZI AICI VIDEO ȘI DETALII), partida cu Ludogorets Razgrad, prima a returului în campionatul Bulgariei. Imediat după meci, tunisianul care în tur a înscris de nouă ori pentru Petrolul a declarat că își dorește ca fosta sa echipă să cucerească titlul în România.
Interviul a fost realizat înaintea egalului ploieștenilor de la Brașov și Hamza se gândea la victoria finală în campionat: "Dacă vor câștiga, voi veni să sărbătoresc alături de ei. Aş fi foarte fericit pentru că am pus şi eu umărul la acest sezon şi am văzut o echipă foarte bună, cu jucători care muncesc din greu."
La Plovdiv, tunisianul s-a împrietenit cu rivalii din Liga 1, dinamoviștii Luchin și Curtean, transferați și ei în această iarnă în Bulgaria. Primul i-a și pasat la golul de 1-0 din disputa cu Ludogorets.
Hamza recunoaște că în România a avut prilejul să crească valoric: "A fost cea mai bună perioadă din cariera mea, am stat aproape doi ani, a fost cel mai bine, am dat foarte multe goluri importante pentru Petrolul şi am avut o perioadă foarte bună la Petrolul. Petrolul m-a ajutat şi eu i-am ajutat, le mulţumesc şi fanilor, am avut o relaţie specială. De asemenea, tuturor celor care m-au ajutat acolo."
Etichete: hamza golgheter , hamza botev plovdiv , youness hamza gol plovdiv , botev plovdiv ludogorets
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...