VIDEO Hagi are întreaga Turcie la picioare. ”Regele”, primit ca un idol la Istanbul
30.12.2014, 13:34Gheorghe Hagi a fost prezent, înainte de Crăciun, la un meci din campionatul Turciei, dintre Galatasaray și Mersin Idmanyurdu, prilej pentru fanii grupării ”Cim Bom Bom” de a empatiza cu idolul lor.
Pentru a doua oară în acest an, de al cărui final ne mai despart doar câteva ore, Gheorghe Hagi, probabil cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor, a fost prezent la Istanbul, la invitația conducătorilor de la Galatasaray, așa cum reiese din filumețul realizat de ”academiahagi.tv”.
Sâmbătă, 20 decembrie, managerul tehnic al Viitorului a fost prezent pe Arena Turk Telekom pentru a asista la partida din campionat dintre Galata și Mersin, scor 3-2. ”Regele” le-a purtat noroc gazdelor, care au avut parte de un meci extrem de disputat. Oaspeții au condus cu 1-0 și cu 2-1 la pauză, dar până la final gruparea ”Cim Bom” a revenit și si-a adjudecat toate punctele puse în joc.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Hagi a avut parte, înainte de meci, de o conferință specială de presă în care jurnaliștii turci i-au pus tot felul de întrebări fostului număr 10 de pe defunctul ”Ali Sami Yen”. Apoi, înainte de merge la un dineu, de asemenea special organizat pentru el, ”Regele” a fost luat cu asalat de către fanii prezenți la sectorul VIP, precum și de cei de la ”oficială” pentru poze, autografe și schimburi de impresii.
A primit trofeul ”Legendă a clubului Galatasaray”!
Înainte de startul partidei, întreaga asistență a scandat ”I love you, Hagi!”, în momentul în care de la stația de amplificare s-a anunțat prezența acestuia la meci.
Hagi, care a fost insoțit și de fiul său Ianis, a plecat cu greutate și de la stadion, la ieșire fiind așteptat de către alți fani de-ai Galatei, bucuroși că-și pot atinge fosta glorie.
A fost a doua vizită a lui Hagi la Istanbul, pe terenul Galatei, după cea din aprilie, atunci când ”Regele” a dat startul partidei dintre Fenerbahce și Galatasaray, motiv pentru a i se și decerna titlul de ”Legendă a clubului Galatasaray”!
Etichete: hagi , gica hagi , galatasaray , hagi galatasaray , hagi idol la istanbul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...