VIDEO EXCLUSIV: Robin van Persie te așteaptă să te antrenezi cu el
05.06.2012, 17:41Căpitanul lui Arsenal, Robin van Persie, s-a alăturat postului de televiziune pentru copii Cartoon Network pentru campania “Campionatul lui Van Persie”, dedicată copiilor talentaţi la fotbal cu vârsta de până la 15 ani. În perioada 1 – 28 iunie, pe site-ul www.CartoonNetwork.ro se va desfăşura un concurs al cărui premiu constă într-un antrenament la Londra cu faimosul internaţional olandez.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Van Persie îi încurajează pe copii să încarce pe site-ul Cartoon Network clipuri în care demonstrează că sunt talentaţi la fotbal – fie că e vorba de driblinguri, fie de fente sau jonglerii cu mingea.
Clipurile video vor fi urmărite de juriul format din specilalişti ai televiziunii Digi Sport – partenerul media al campaniei. Performanţele copiilor vor fi evaluate de Ilie Dumitrescu, unul dintre componenţii "Generaţiei de Aur" a fotbalului românesc, care a evoluat în 62 de meciuri şi a marcat 20 de goluri pentru echipa naţională și care din 2010 s-a alăturat echipei Digi Sport în calitate de analist; Bogdan Socol – jurnalist de mai bine de 12 ani, moderator şi comentator la Digi Sport din 2009; Andrei Niculescu – jurnalist de presă sportivă din 1994, moderator şi comentator la Digi Sport şi editorialist la "Gazeta Sporturilor"; George Dobre – jurnalist din 1999, redactor-şef, moderator şi comentator la Digi Sport.
Juriul va selecta cele mai bune 20 de clipuri video, pe care copiii le vor putea vota apoi pe www.CartoonNetwork.ro. Cel mai mare număr de voturi va desemna câştigătorul concursului. Acesta va merge la Londra în luna august, împreună cu copiii din opt ţări europene, pentru o zi de antrenament cu Robin van Persie.
Etichete: premier league , fotbal , arsenal , van persie , cartoon
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...