VIDEO EXCLUSIV Maxim: "Mi-aş fi dorit să fac parte din echipa Stelei şi să joc în UEFA Champions League"
10.03.2015, 16:19Internaționalul român Alexandru Maxim (24 de ani) a revenit printre titularii lui VfB Stuttgart, dar echipa sa are o misiune foarte grea în Bundesliga: "șvabii" sunt pe locul 18, la 5 puncte de salvarea de la retrogradare, situație care învăluie în mister viitorul mijlocașului.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Maxim ne-a povestit în exclusivitate de ce nu a mai plecat de la Stuttgart în această iarnă, dar și ce mesaj a transmis actualei conduceri tehnice a clubului: "Am fost foarte foarte aproape de a pleca la Swansea, însă cei din cadrul clubului au decis că au nevoie de mine și în returul acesta. Momentan, mintea mea e doar la VfB Stuttgart, îmi doresc enorm să ajut acest club, să ajut fanii pentru că și ei, la rândul lor, m-au sprijinit mereu și îmi doresc foarte mult să terminăm anul cu bine", a declarat Maxim.
"Le-am transmis că îmi doresc să evoluez, atâta timp cât voi merita lucrul acesta. Atunci când voi avea probleme și când nu voi merita să fiu în primul 11...chiar am avut o perioadă de genul acesta cu Labbadia antrenor, și a fost greșeala mea și am înțeles lucrul acesta și am acceptat. Mi-am văzut de treabă și m-am pregătit ca să revin în echipă. Nu mai pot să spun că sunt un jucător tânăr, am 24 de ani și pentru mine fiecare an este foarte important", a adăugat mijlocașul lui Huub Stevens.
Referitor la fotbalul românesc, Alex Maxim a făcut o declarație care cu siguranță poate stimula imaginația fanilor Stelei: el și-ar fi dorit să intre în grupele UCL cu trupa din Ghencea, dar nu ar trăda Pandurii Târgu Jiu dacă s-ar pune problema unei reveniri în țară:
"Dacă ar fi să mă întorc mi-aș dori să mă întorc la Pandurii, mai ales că au venit foarte mulți colegi de-ai mei. Cred că Pandurii ocupă un loc mincinos acum, au echipă foarte foarte bună, cel puțin de la mijloc în sus au jucători de mare calitate. Dacă vor rămâne împreună cred că pot face un campionat foarte bun și o figură frumoasă. Perioada în care am fost acolo a fost o perioadă extraordinară pentru mine, perioada cea mai relaxată în fotbalul mare și mi-ar face plăcere să evoluez la Pandurii. Însă e greu. Îmi doresc să rămân cât mai mulți ani afară, dacă sunt sănătos și îmi văd de treaba mea sper să rămân cât mai mult timp afară", a mai spus Maxim, care a încheiat:
"Mi-aș fi dorit să joc cu Steaua în UEFA Champions League, să câștig campionatul cu Steaua, e o echipă de top, care câștigă trofee an de an și mi-ar fi plăcut să fac parte din acea echipă. Însă a trebuit să iau o decizie în momentul respectiv și la un moment dat această decizie a fost bună pentru mine". 16 meciuri și un gol are Maxim în acest sezon de Bundesliga.
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Rămâneți pe site-ul www.digisport.ro pentru a vedea și restul interviului cu Alex Maxim, care a mai vorbit despre fotbalul din Germania, șansele lui Șahtior Donețk de a învinge Bayern Munchen, dar și despre familie și echipa națională.
Etichete: alexandru maxim , maxim , vfb stuttgart , alex maxim , maxim stuttgart
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...