VIDEO Eric se vindecă în România: "Mi-a fost dor de liniștea de acasă"
12.04.2014, 20:57Brazilianul Eric a venit împreună cu familia în România, unde va face o parte din recuperare, după accidentarea gravă suferită în tricoul lui Al Ahli, în Arabia Saudită.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Mijlocaşul a avut puterea să facă haz de necaz după accidentarea care îl va ţine pe tuşă între 4 şi 6 luni: ruptură de ligamente încrucişate, de menisc, de tibie şi femur.
"Nu m-am așteptat după două luni să fiu iubit cum sunt acolo, lumea a făcut rost de numărul meu, îmi trimitea mesaje la toate paginile mele sociale. Mi-a fost cel mai dor de liniștea de acasă, din România. Am două săptămâni în care pot să rup tot, acolo mi-a fost dor de porc și de cârnați", a spus Eric.
Eric va obţine cetăţenia română în această primăvară şi nu a renunţat la visul de a îmbrăca tricoul naţionalei. Până atunci, el îşi face timp să urmărească meciurile echipelor la care s-a consacrat în România.
A fost deja la Ploieşti pentru a le ţine pumnii celor de la Gaz Metan în faţa Petrolului şi nu va lipsi luni la Pandurii - Săgeata, meci transmis de Digi Sport 1, de la ora 21:00.
"Eu nu m-am ascuns că România e țara mea, mereu când am timp vin aici acasă. Le țin pumnii Pandurilor ca sa ajungă la obiectivul lor", a mai afirmat Eric.
Etichete: eric pandurii , eric romania , eric al ahli , eric accidentare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...