VIDEO Ce revanșă! Kurzawa i-a ironizat pe suedezi, după gol. După două minute, nordicii s-au răzbunat
15.10.2014, 11:00Meciul retur dintre naționalele U21 ale Suediei și Franței, din play-off-ul de calificare la Campionatul European din 2015, a fost unul încleștat și înfierbântat de o serie de gesturi de aroganță ale jucătorilor celor două formații unii la adresa altora.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cei care au început au fost francezii. În tur, scorul fusese 2-0 pentru Franța, ceea ce le-a dat impresia ”cocoșilor galici” că returul este o simplă formalitate. La final, însă, cei care au râs mai bine au fost suedezii.
În minutul 35, suedezii conduceau deja cu 2-0, după ”dubla” lui Isaac Thelin (3, 35). Scorul la general devenise 2-2, iar francezii au început să aibă emoții. În minutul 71, Lewicki a dus scorul la 3-0, iar nervii jucătorilor Les Bleus erau întinși la maximum. N-avea să se termine așa, însă.
În minutul 88, fotbalistul lui AS Monaco, Layvin Kurzawa, a marcat pentru 3-1, iar la acel scor Franța era calificată. Fundașul lateral, descătușat, și-a canalizat furia acumulată până atunci într-un gest umilitor la adresa nordicilor. Kurzawa a dus mâna streașină la ochi, încercând să sugereze că adversarii nu mai sunt de găsit pe teren și că disputa este tranșată.
A fost rândul suedezilor să spumege de furie, iar din fericire aveau să aibă ocazia să se răzbune. După doar două minute, Lewicki a făcut și el ”dubla”, ducând scorul la 4-1. Acum, erau sudezii cei calificați. Nordicii i-au întors lui Kurzawa gestul disprețuitor, dar nu s-au oprit aici. La finalul meciului, toată echipa Suediei a plecat la vestiare imitând gestul lui Kurzawa, iar la cabine s-au fotografiat într-o poză de grup făcânt același gest. Răzbunarea a fost mai dulce ca niciodată.
Vezi schimbul de ironii dintre francezi și suedezi:
Vezi mai jos tot rezumatul partidei Suedia-Franța 4-1:
Etichete: video , campionatul european , play off , u21 , fundas stanga , kurzawa , euro 2015
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...