VIDEO Atacantul la care a râvnit Steaua a devenit cel mai bun marcator din Ucraina
18.04.2014, 17:12Junior Moraes a marcat două goluri pentru echipa sa, Metalurg Donețk, în victoria cu Cernomorets Odessa și a ajuns pe primul loc în clasamentul golgheterilor din Ucraina - cu 15 goluri.
Atacantul, propus și lansat în România de Gloria Bistrița, și la care finanțatorul Stelei, Gigi Becali, a râvnit o lungă perioadă de timp, face senzație în campionatul din Ucraina.
După un sezon de exil în Bulgaria, la ȚSKA Sofia, de unde cei de la Steaua sperau să-l deturneze spre Ghencea, prin intermediul impresarului Ioan Becali, Moraes a revenit la echipa la care s-a transferat când a plecat din România, Metalurg Donețk.
Atacantul brazilian a trecut și el peste toată acestă agitație, a lăsat problemele deoparte și s-a concentrat asupra competiției din Ucraina, conștient că nu are ce face până la expirarea contractului, scadent în vara lui 2015.
Așa că, Junior Moraes a devenit un marcator de bază pentru echipa sa, cum s-a întâmplat și la meciul cu Cernomorets, în care a marcat două goluri, primul din penalty.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Devic are tot 15 goluri, dar a plecat în Rusia
Prin dubla izbutită la ultimul meci, brazilianul a ajuns pe primul loc în clasamentul golgheterilor din Ucraina, la egalitate, cu Marko Devic, transferat între timp la Rubin Kazan. Devic nu a executat însă niciun penalty. Moraes are 4 transformate.
Devic și Junior Moraes devansează nume importante precum Dieumerci Mbokani, Luiz Adriano, Andrey Yarmolenko, Eduardo Da Silva sau Facundo Ferreyra.
CLASAMENTUL GOLGHETERILOR
VIDEO ULTIMELE GOLURI MARCATE DE JUNIOR MORAES
Etichete: junior moraes , moraes , moraes metalurg , junior moraes ucraina
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...