VIDEO Andone a retrogradat dramatic cu Al Ittifaq, după un autogol în minutul 94
07.04.2014, 10:05Echipa antrenorului român Ioan Andone, Al Ittifaq, a retrogradat pentru prima oară în istorie, din prima ligă din Arabia Saudită. Tehnicianul de 54 de ani a fost readus special, cu cinci etape înainte de finalul sezonului, pentru a încerca salvarea echipei, scrie Adevărul. Dar rezultatele nu l-au ajutat pe Ando, care a debutat cu o înfrângere acasă, 1-2 cu Al Nassr, noua campioană a Arabiei Saudite. În următorul meci, a câștigat cu 4-1 cu Al Orubah, iar misiunea sa părea să fie una posibilă.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Din păcate, însă, aceea a fost singura victorie a lui Andone în scurtul său al doilea mandat, urmând altă înfrângere, 0-2 la Al Fateh, și o remiză acasă 1-1 cu Al Faisaly.
Astfel, înaintea ultimei etape, Al Ittifaq trebuia să nu piardă în deplasarea de la Al Ahli Jeddah, echipa brazilianului Eric, fostul jucător al Pandurilor. Echipa lui Ando a deschis scorul în minutul 12, dar a fost egalată cinci minute mai târziu. Chiar și la 1-1, Ando era salvat de la retrogradare. A venit însă minutul 90+4, când gazdele au marcat golul victoriei. Dacă nu era suficient de dramatic, a fost de fapt un autogol, al lui Mohammed Al Rashed, cel care a semnat soarta lui Al Ittifaq.
La final, echipa lui Ioan Andone și Nicolae Grigore, suspendat pentru acest meci, a terminat la egalitate cu Al Shaolah, cu 26 de puncte și chiar cu golaveraj mai bun, dar au contat rezultatele directe, astfel încât Al Ittifaq a retrogradat pentru prima oară în istoria clubului.
Singura salvare pentru formația lui Ando ar putea fi Federația din Arabia Saudită, care ar putea mări numărul echipelor din prima ligă, de la 14 la 16, caz în care nicio echipă nu ar mai retrograda în acest sezon.
Etichete: retrogradare , ioan andone , nicolae grigore , premiera istorica , al ittifaq
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...