VIDEO A marcat o dublă în poarta Astrei și acum a ajuns la Borussia Dortmund
22.12.2014, 21:46Borussia Dortmund s-a calificat fără probleme în primăvara UEFA Champions League însă a avut un parcurs de coșmar în Bundesliga. La finalul turului vicecampioana Germaniei ocupă penultimul loc, cu 15 puncte strânse în 17 etape.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Trupa lui Klopp e măcinată de accidentări și oficialii Borussiei au decis că e vremea pentru transferuri. Cu Reus mai mult accidentat și Henrikh Mkhitaryan out cel puțin până în februarie 2015, oficialii nemților au efectuat primul transfer.
Borussia a anunțat pe site-ul oficial că s-a înțeles cu Red Bull Salzburg pentru transferul lui Kevin Kampl. Cotat de site-urile de specialitate la 9 milioane de euro, mijlocașul sloven de 24 de ani a semnat cu BVB o înțelegere valabilă până în 2019.
Cele două cluburi nu au anunțat suma de transfer însă presa din Germania scrie că trupa lui Klopp a achitat în schimbul său aproximativ 12 milioane de euro.
"Kevin Kampl este un mijlocaș ofensiv versatil, pe care l-am observat o foarte bună perioadă de timp. Stilul lui de joc se potrivește ca o mănușă echipei noastre" a declarat Michael Zorc, directorul sportiv al Borussiei.
În cele 109 meciuri jucate pentru austriecii de la Salzburg, Kampl a marcat 29 de goluri și a oferit 54 de pase decisive. Slovenul a punctat ultima dată în disputa din UEFA Europa League pe care Salzburg a câștigat-o în fața Astrei, scor 5-1. Kampl și-a trecut atunci în cont o dublă și o pasă decisivă.
VIDEO
Etichete: borussia dortmund , video a marcat o dubla in poarta astrei si a ajuns la borussia , kevin kampl , transferuri borussia dortmund
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...