Victorie mare pentru Dan Petrescu, în faţa unei echipe de pe podium. Oli, meci de coşmar după ce a avut 2-0
22.09.2018, 16:49Dan Petrescu speră în continuare să evite retrogradarea cu Guizhou Zhicheng, datorită succesului dramatic obţinut pe teren propriu în faţa lui Beijing Guoan, a treia clasată în China.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
În schimb, Cosmin Olăroiu a avut un meci de coşmar. Jiangsu Suning a condus-o cu 2-0 pe Guizhou Zhicheng, dar în cele din a pierdut meciul disputat acasă, scor 2-3.
Guizhou Zhicheng, care obţinuse un singur punct în precedentele trei etape, a deschis scorul în finalul primei reprize, prin Jelavic, pentru ca Steve să dubleze avantajul după pauză. Oaspeţii au redus din diferenţă, dar Fan Yunlong a refăcut avantajul de două goluri, de la 11 metri.
Deşi rămasă în 10 oameni, după eliminarea lui Dabao, Beijing Guoan s-a apropiat din nou la un singur gol, după ce Bakambu a transformat un penalty. A fost, însă, prea târziu.
În urma acestui rezultat, echipa lui Dan Petrescu, ultima în clasament, a ajuns la 15 puncte în 23 de etape şi e la 5 puncte de salvare.
Jiangsu a avut un început de vis, în faţa campioanei Guangzhou Evergrande. În minutul 8, conducea deja cu 2-0, prin reuşitele lui Eder şi Li Ang. Formaţia lui Olăroiu a cedat, însă, după pauză. Brazilienii Paulinho şi Talisca, de două ori, au înscris în doar 15 minute, iar oaspeţii au luat toate punctele.
După eşecul cu Evergrande, Jiangsu rămâne pe poziţia a cincea, la 10 puncte de Beijing Guoan, ocupanta ultimului loc care asigură participarea în Liga Campionilor Asiei.
Etichete: dan petrescu , cosmin olaroiu , jiangsu suning , guizhou zhicheng
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântăreții de manele Bogdan Mocanu și Culiță Sterp și-au cerut scuze public după ce au postat pe...