Vești bune pentru Dortmund! Marco Reus își revine și va juca în grupele UCL
24.07.2014, 16:34Mijlocașul celor de la Borussia Dortmund, Marco Reus (25 de ani), s-a accidentat în amicalul Germaniei din luna iunie cu Armenia (6-1), iar diagnosticul medicilor a fost unul dur: ruptură de ligamente.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
În condițiile în care jucătorul avea afectat tendonul ahilian, medicii naționalei au aproximat o perioadă de cuprinsă între trei și șase luni de recuperare, însă se pare că lucrurile merg din ce în ce mai bine.
Procesul de vindecare decurge foarte bine pentru Reus, iar reprezentanții lui Dortmund au comunicat că îl așteptă pe Marco în teren la finalul lunii august.
În cel mai rău caz, mijlocașul dorit de multe forțe de pe continent va pierde o etapă sau două din Bundesliga, însă va fi apt pentru startul ediției din acest an a UEFA Champions League.
"Situația lui este bună. Va reveni mai repede decât ne așteptam, dar nu vom pune presiune pe el, lăsăm lucrurile să curgă de la sine", a spus președintele Michael Zorc.
Reus a fost marele absent al naționalei Germaniei de la CM 2014, însă Gotze nu l-a uitat și i-a adus tricoul în momentul premierii (DETALII AICI)
Etichete: borussia dortmund , marco reus , dortmund reus , accidentare reus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...