Vestea primită de Malcom Edjouma după ce a jucat o repriză întreagă la Bari! Italienii au făcut anunțul
articol scris de Digi Sport15.12.2023, 18:16
Transferul lui Malcom Edjouma (27 de ani) la Bari a fost văzut cu entuziasm de suporterii italieni, dar fotbalistul nu a avut randamentul așteptat și a fost rezervă în cea mai mare parte a timpului.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Edjouma a îmbrăcat tricoul italienilor doar la șapte partide și are doar 153 de minute jucate.
Malcom Edjouma ar putea fi titular în meciul cu Spezia
Totuși, evoluția sa din meciul cu Sudtirol, scor 2-1, i-a încântat pe italieni, iar Marino Pasquale, antrenorul lui Bari, ia în considerare să îl titularize pe Edjouma în meciul contra Speziei.
”Și dacă a venit și rândul lui Edjouma la meciul contra celor de la Spezia? În a doua repriză a meciului cu Sudtirol, Edjouma a intrat foarte bine, iar în această seară (n.r. vineri), ar putea fi chiar titular.
Malcom Edjouma este într-o formă bună și acesta ar putea fi momentul lui”, au scris cei de la labaricalcio.it.
Și cei de la Corriere dello Sport au remarcat forma bună pe care fotbalistul împrumutat de la FCSB o traversează.
”De data asta crede, Malcom Edjouma! Mijlocașul francez este unul dintre candidații pentru deplasarea cu Spezia. Este mai mult decât o speranță, pentru că acum încrederea crește, încrederea fostului jucător de la FCSB în el însuși și încrederea celor de la Bari în el.
După ce a jucat o repriză întreagă în meciul cu Sudtirol. Acum, că jucătorul a văzut terenul cu Marino (n.red. Marino Pasquale, antrenorul lui Bari), este timpul să aibă un impact în echipă”, au notat și jurnaliștii de la Corriere dello Sport.
Bari a plătit 200.000 de euro la începutul acestui sezon pentru împrumutul lui Edjouma de la FCSB. Pentru un transfer definitiv, italienii vor trebui să mai scoată din buzunare alte 600 de mii de euro.
Minutele jucate de Malcom Edjouma la Bari
- Bari - Palermo 0-0 (6 minute)
- Cremonese - Bari 0-1 (9 minute)
- Bari - Cittadella (15 minute)
- Ternana - Bari 0-0 (33 de minute)
- Pisa - Bari 0-0 (rezervă neutilizată)
- Bari - Catanzaro 2-2 (45 de minute)
- Parma - Bari 2-1 (rezervă neutilizată)
- Bari - Como 1-1 (rezervă neutilizată)
- Reggiana - Bari 1-1 (rezervă neutilizată)
- Bari - Modena 1-1 (rezervă neutilizată)
- Brescia - Bari 1-2 (rezervă neutilizată)
- Bari - Ascoli 1-0 (rezervă neutilizată)
- FeralpiSalo - Bari 3-3 (rezervă neutilizată)
- Bari - Venezia 0-3 (rezervă neutilizată)
- Lecco - Bari 1-0 (5 minute)
- Bari - Sudtirol 2-1 (45 de minute)
Etichete: imprumut , bari , fcsb , malcom edjouma
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...