Unde evoluează acum ”cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani”. A trecut și pe la Schalke 04
articol scris de Digi Sport02.11.2023, 20:02
Martin Fraisl (30 de ani), portarul care a rămas cu un gust amar după experiența la FC Botoșani, a ajuns în Danemarca, la Midtjylland.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Martin Fraisl a ajuns la Midtjylland
Fraisl a evoluat în sezonul 2018/2019 la FC Botoșani, unde a bifat 16 apariții. Aventura din România l-a ”traumatizat” pe portar, care a declarat că președintele echipei i-a spus în față că este ”cel mai slab jucător care a fost vreodată la club”. Lucrurile s-au schimbat pentru goalkeeper-ul austriac.
- 500 de mii de euro este cota de piață a lui Fraisl, potrivit Transfermarkt.
După experiența de la Botoșani, Fraisl a ajuns în Germania, la Sandhausen. Apoi a evoluat 6 luni în Olanda, la ADO Den Haag, iar în sezonul 2021/2022 a fost sub contract cu Schalke 04. A mai trecut pe la Arminia Bielefeld și din vara acestui an a semnat cu Midtjylland, ocupanta locului 4 în prima ligă din Danemarca.
- 6 meciuri a jucat în acest sezon în Danemarca.
Martin Fraisl, despre ce a trăit la Botoșani: ”Președintele ne amenința, dacă nu câștigam meciurile”
”În timpul unui meci, fundașii noștri centrali s-au insultat cumplit și s-au jignit, iar după meci au mers împreună acasă și erau cei mai buni prieteni. Astfel de lucruri se întâmplă în această țară. Președinții amenință deseori, dacă nu câștigi meciurile”, a spus Fraisl, pentru publicația Spox.
Austriacul a explicat că atitudinea conducătorilor din fotbalul românesc nu este deloc una sănătoasă și corectă. ”'Acesta este cel mai slab jucător care a fost vreodată la club.' O asemenea frază din gura unui președinte de club e greu de imaginat.
Dar în România, abordarea este cu totul alta. Nu era vorba despre mine, dar se întâmplă”, a mai zis portarul.
Pe lângă problemele din fotbalul românesc, Martin Fraisl a remarcat și sărăcia din România. ”Salariul mediu pentru un profesor este de 250 de euro. Dacă ieși la o distanță mai mare de 20 de minute de un oraș, n-o să mai vezi mașini. Oamenii conduc căruțe în România”, a explicat goalkeeper-ul.
”Am stat un an ca și cum aș fi fost în carantină. Stăteam la hotel și doar jucam fotbal. Orașul era urât! Dar pe de altă parte mi-am dat seama de cât de bine ne e în Austria sau Germania”.
Altfel, fotbalistul a subliniat că viața de zi cu zi în România este ieftină, comparativ cu vestul și centrul Europei. ”Am ieșit odată cu soția în oraș. Am stat ore în șir să mâncăm, am avut aperitiv, fel principal și desert. Am plătit 13 euro cu totul”, a mai spus Martin Fraisl.
Etichete: martin fraisl , cel mai slab botosani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...