Un ”Tricolor”, la un pas de transferul carierei în Anglia: ”2.500.000 € era suma”
articol scris de Digi Sport20.11.2023, 08:21
Denis Drăguș (24 de ani) a fost unul dintre remarcații partidei Israel - România 1-2, din preliminariile EURO 2024, meci care i-a trimis pe ”Tricolori” la turneul final din Germania.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Drăguș a contribuit decisiv la primul gol al României. Atacantul împrumutat de Standard la Gaziantep a expediat ”o torpilă” spre poarta Israelului, goalkeeper-ul Glazer a deviat mingea în bara transversală, apoi a ricoșat la Pușcaș, care a trimis-o cu capul în plasă.
Denis Drăguș a fost aproape de un transfer la Stoke City: ”M-am întâlnit cu directorul lor sportiv”
Denis Drăguș are un sezon foarte bun în Turcia, sub comanda lui Marius Șumudică, însă cariera sa putea lua un alt curs, conform spuselor agentului FIFA Florin Manea. Acesta a dezvăluit că internaționalul român a fost la un pas de un transfer în Anglia, la Stoke City. Chiar dacă era vorba de liga a doua engleză, nivelul de acolo este peste multe prime eșaloane din Europa.
- 5 goluri în 9 meciuri a reușit Drăguș la Gaziantep.
- 1,5 milioane de euro este cota de piață a lui Denis Drăguș, conform Transfermarkt.
”Eu am încredere mare în Denis Drăguș și vorbesc cu el. E un băiat extraordinar. Nu știu dacă mai are pe cineva agent în momentul de față. Am înțeles că e singur.
Îl văd un jucător de talent și a arătat asta. A avut niște execuții senzaționale. Eu am și avut o ofertă pentru el înainte, un interes. M-am întâlnit cu o echipă care se bate pentru promovarea din Championship în Premier League.
Asta a fost înainte ca el să aleagă Gaziantep. Stoke City a fost interesată, dar din păcate l-a luat pe Wesley Moraes împrumut de la Aston Villa și a căzut treaba cu Denis.
Dar a fost foarte aproape. M-am întâlnit cu directorul lor sportiv, am vorbit și cu Denis la telefon. Au ales asta. 2,5 milioane era suma, el fiind la Standard în ultimul an de contract. Nu era o sumă foarte mare”, a spus Florin Manea, potrivit Fanatik.
Galerie Foto
Etichete: florin manea , stoke city , denis dragus , transfer dragus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...