Video Un tânăr român de 16 ani, la Ajax. "Când l-am văzut, am avut impresia că e Cristi Chivu"
23.12.2016, 21:02Ajax Amsterdam l-a descoperit pe noul Cristi Chivu. E tot român, îl cheamă Ricardo Farcaş, iar fostul "lăncier" George Ogăraru îl îndrumă pas cu pas. Puştiul de 16 ani face însă şi sacrificii. Va petrece Crăciunul în cantonament.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
La 16 ani, Ricardo Farcaş este unul dintre cei mai promiţători jucători români. Evoluează pe postul de fundaş central, a fost la academia lui Arsenal, iar din vară a ajuns la cea a lui Ajax Amsterdam.
Farcaş este şi căpitanul naţionalei U17 României, iar George Ogăraru are mare încredere în tânărul fotbalist, pe care îl compară cu fostul căpitan al echipei naţionalei, Cristi Chivu.
Chivu a evoluat patru sezoane la gruparea care a câştigat de patru ori trofeul Ligii Campionilor, fiind şi căpitanul echipei în ultima perioadă petrecută la Amsterdam, unde a cucerit un titlu, o Cupă şi o Supercupă ale Olandei.
"Sunt fratele lui mai mare. De fapt, el e fratele meu mai mic, dar mai mare de înălţime. Prima dată când l-am văzut, am avut impresia că este Cristi Chivu.
Mă bucur foarte mult că am reuşit să-l aducem la Ajax. Este singurul fotbalist român din academia lui Ajax", a declarat Ogăraru, care, în prezent, este antrenor la academia celui mai titrat club olandez.
"Este alături de mine tot timpul şi îi mulţumesc pentru asta", a spus Farcaş.
Ricardo Farcaş nu va avea vacanţă de Sărbători. Va petrece Crăciunul în cantonament, pentru că are meciuri la echipa sub 17 ani a celor de la Ajax.
Etichete: cristi chivu , george ogararu , ajax amsterdam , ricardo farcas
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...