Un suporter al lui Spartak Moscova, în vârstă de 102 ani, a fost jefuit. Jucătorii i-au acoperit paguba
30.03.2015, 10:25Otto Fischer, un veteran din cel de-al Doilea Război Mondial, a fost jefuit în casa sa din Moscova și i-au fost furate economiile, aproximativ 500.000 de ruble (10.000 de euro). Suporter al lui Spartak, acesta a avut surpriza să fie invitat de club la stadion, iar jucătorii au donat bani pentru a-i acoperi paguba.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
După ce au citit în presă știrea despre jaf, fotbaliștii lui Spartak au decis să îl ajute pe cel care e suporter al echipei încă din anii ’20 ai secolului trecut și au strâns bani, pe care i-au oferit apoi într-o emisiune televizată.
Fischer a fost apoi invitat să viziteze stadionul lui Spartak, vestiarele și să se întâlnească acolo cu o grupă de juniori. Fanii echipei au deschis de asemenea un cont pentru donații, iar cei din galerie l-au invitat la următorul meci de pe teren propriu. Partida de pe 4 aprilie, cu Kuban Krasnodar, la care clubul a decis că o parte din încasările pe bilete să-i fie de asemenea donate bătrânului.
“Sunt foarte încântat că am primit acest ajutor. Îmi plec capul în fața tuturor celor care au înțeles această situație. Va fi o mare plăcere să am din nou ocazia să văd din tribună încă un meci.”, a declarat, vizibil emoționat, Fischer.
Etichete: program digi sport , spartak moscova , digi sport , digisport , program digisport , suporter 102 ani , suporter spartak 102 ani , suporter jefuit
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...