Un star amenință că va pleca de la Real Madrid, dacă Mbappe va ajunge pe ”Santiago Bernabeu”
articol scris de Digi Sport26.06.2023, 19:39
Deși nu încă nu este nimic sigur, posibilul transfer al lui Kylian Mbappe (24 de ani) la Real Madrid stârnește deja controverse în jurul echipei.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Chiar dacă este considerat unul dintre cei mai buni jucători din lume, Mbappe nu este așteptat la Real Madrid cu brațele deschide de toată lumea.
Rodrygo amenință că va pleca de la Real Madrid, dacă va fi transferat Kylian Mbappe
Rodrygo, jucătorul de bandă al lui Real Madrid, e pregătit să ia o decizie drastică în cazul în care transferul lui Kylian Mbappe pe ”Santiago Bernabeu” se va realiza. Brazilianul a devenit unul dintre jucătorii de bază din angrenajul lui Carlo Ancelotti, iar, sezonul trecut, acesta a contribuit cu 19 goluri și 11 pase decisive.
Conform Sportskeeda, brazilianul consideră că, dacă Mbappe va ajunge la Real Madrid, rolul său în echipă va fi diminuat, motiv pentru care ar lua serios în considerare varianta de a-și găsi o nouă echipă.
Sursa citată susține că Rodrygo ar fi discutat deja cu conducerea clubului acest aspect și ar fi cerut ca aceasta să îi acorde libertatea de a negocia cu un alt club în cazul în care Mbappe va semna.
Rodrygo: ”Mbappe este un fenomen!”
Această veste apărută în legătură cu Rodrygo este cel puțin bizară în condițiile în care în urmă cu doar câteva săptămâni, fotbalistul a fost întrebat dacă și-ar dori să joace alături de Kylian Mbappe, iar răspunsul lui a fost categoric.
”Cu siguranță! Este un fenomen, unul dintre cei mai buni jucători din lume. Avem nevoie de un jucător în acea poziție. Îmi doresc foarte mult ca Mbappe să ajungă la Real Madrid”, a spus la acel moment Rodrygo, conform El Partidazo.
Etichete: real madrid , kylian mbappe , rodrygo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...