Un român, primul transfer al lui Lucescu la noul club!? Anunţul făcut de francezi
20.05.2019, 22:31Mircea Lucescu ar putea semna zilele următoare cu Beşiktaş, iar primul transfer ar fi chiar un român. Potrivit francezilor de la 20minutes.fr, Ciprian Tătăruşanu e foarte aproape să se înţeleagă cu formaţia turcă.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Tătăruşanu nu a mai apărat din 12 aprilie şi are şanse infime să o mai facă în această ediţie de campionat, ţinând cont de relaţia tensionată pe care o are cu clubul şi cu antrenorul. Românul a refuzat să îşi prelungească înţelegerea scadentă în vară şi va pleca liber de contract.
Lucescu şi Tătăruşanu, echipa ideală
Francezii i-au găsit şi viitoarea destinaţie: Beşiktaş, care îi oferă, se pare, un salariu enorm. Interesant e că la clubul turc e foarte aproape să fie numit Mircea Lucescu.
De altfel, presa de la Istanbul a scris de ieri că Il Luce e la un pas de "vulturi", vorbind inclusiv de clauze şi salariu; însă tehnicianul a explicat că prezenţa sa în oraşul de pe Bosfor e pentru a urmări meciul dintre Galatasaray şi Basaksehir, decisiv pentru titlu.
Cert e că presa turcă e sigură că părţile se vor înţelege, în ciuda faptului că românul păstrează misterul asupra negocierilor. Iar venirea lui Tătăruşanu pare, la rândul ei, destul de sigură.
Antrenorul de 73 de ani a mai fost la cârma echipei din Istabul în perioada 2002-2004, câştigând titlul chiar în primul sezon.
Etichete: ciprian tatarusanu , mircea lucescu , lucescu besiktas , tatarusanu lucescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Românii sunt chemați la urne, duminică, 24 noiembrie, pentru a vota în primul tur al alegerilor...