Un OZN apărut deasupra stadionului lui Werder a provocat panică în Germania
08.01.2014, 11:50Presa germană de azi fremătă, după ce ieri, marți, 7 ianuarie, un obiect zburător neidentificat, reperat deasupra stadionului lui Werder Bremen a băgat în alertă autoritățile germane, care au închis spațiul aerian al orașului timp de trei ore.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
OZN-ul a fost văzut prima oară în jurul orei 19:30, potrivit poliției germane, la o înălțime de circa 300 de metri. Obiectul zburător neidentificat apărea și dispărea de pe radarele aeroportului, au explicat martorii apariției misterioase.
Poliția a urmărit „arătarea” cu elicopterele și mașinile, dar în zadar. Purtătorul de cuvânt al poliției din Bremen, Nils Matthiesen, a descris pentru Bild obiectul zburător neidentificat. „Doi ofițeri au văzut în jurul orei 18:30 (19:30, ora României - n.r.) o apariție similară unui elicopter deasupra stadionului, la circa 300 de metri altitudine. Dar nu era un elicopter. Era extrem de silențios. Obiectul avea lumini puternice și plutea în aer. Încet, a plutit pe deasupra stadionului spre centrul orașului. Ofițerii l-au urmărit cu mașina de patrulă. Apoi, obiectul a zburat spre Neustadt, dispărând în norii negri”, a explicat Matthiesen.
OZN-ul a provocat anularea unui zbor spre Frankfurt, în timp ce o cursă dinspre Munchen a fost deviată spre Hanovra. Un avion de la Paris a trebuit să survoleze cerul Bremenului înainte să i se dea voie să aterizeze. „Încă nu știm ce a fost. Dar cu siguranță a fost ceva. Poate a fost o dronă sau un balon”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Poliției, care a avertizat că cei care au provocat haosul aerian riscă amendă drastică și până la cinci ani de închisoare. „Este vorba de o infracțiune gravă”, a adăugat Matthiesen.
Etichete: werder bremen , stadion , bremen , panica , ozn , obiect zburator neidentificat , presa germana
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...