Un fost internațional austriac a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru 'blaturi'!
03.10.2014, 22:04Fostul fotbalist internaţional austriac Sanel Kuljic a fost condamnat la 5 ani de închisoare, pentru participarea sa la cel mai mare scandal de meciuri trucate din Austria, iar Dominique Taboga, jucător, la rândul lui, în divizia a doua, a primit 3 ani, dintre care 2 cu suspendare.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Alte 6 persoane au fost pedepsite cu detenţie de o instanţă din Graz, transmite agenţia austriacă de presă APA, în timp ce 2 acuzaţi au fost achitaţi. Sentinţele pot fi atacate cu apel.
Kuljic, care s-a retras ca jucător în 2012, a jucat pentru reprezentativa Austriei de 20 de ori între 2005 şi 2007, dar s-a oprit înainte de Euro 2008. 'Aţi fost un zeu al fotbalului, trebuie să vă daţi seama ce înseamnă acest comportament al dumneavoastră pentru suporterii pe care i-aţi avut', a comentat judecătoarea Elisabeth Juschitz, la citirea sentinţei.
În rechizitoriu s-a arătat că nu mai puţin de 18 meciuri din Bundesliga austriacă şi Erste Liga (divizia secundă) au fost manipulate de acuzaţi între 2004 şi 2013. Cazul a ieşit la iveală în noiembrie anul trecut, când clubul lui Taboga, Groedig, a anunţat că jucătorul a recunoscut încercarea de a convinge 4 coechipieri să aranjeze meciuri, adăugând că unii au refuzat.
Imediat după aceea, Taboga a fost exclus pe viaţă de către Federaţia austriacă de fotbal. Kuljic a fost, de asemenea, arestat în dosar pornindu-se de la mărturiile lui Taboga, aceste dezvăluiri putând fi explicaţia celor 2 ani de suspendare din cei 3 ai sentinţei acordate în cazul lui.
Sursa: Agerpres
Etichete: austria , sanel kuljic , kuljic , kuljic austria
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...