”Un dragon care apără Genova”. Italienii, la superlativ despre românul Radu Drăgușin
articol scris de Digi Sport10.10.2022, 16:06
Internaționalul român Radu Drăgușin (20 de ani) a plecat în vară de la Juventus și a semnat cu Genoa, formație care evoluează în prezent în Serie B.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
- Diriguitorii celor de la Juventus au anunțat, prin intermediul unui act oficial, care este suma reală pentru care s-a transferul. Este vorba de 5.5 milioane de euro, sumă la care se mai pot adăuga alți 1.8 milioane de euro din diverse bonusuri.
Italienii, impresionați de evoluțiile lui Radu Drăgușin la Genoa, în Serie B
După ultimul meci bifat de Radu Drăgușin în tricoul celor de la Genoa, în remiza cu Cagliari din Serie B, scor 0-0, italienii de la Il Secolo XIX i-au dedicat un întreg articol fundașului român, care a avut o evoluție constantă contra fostei echipe a lui Răzvan Marin.
”Un dragon care apără Genova, românul a convins acum pe toată lumea”, au titrat italienii, despre Radu Drăgușin. ”Creșterea fundașului central, de la declarațiile neglijente din timpul verii până la teste tari”, a subliniat sursa citată.
”Împotriva lui Cagliari, Radu Drăgușin a folosit toate mijloacele legale pentru a-i opri pe atacanți și a menține poarta lui Genoa intactă. Misiune îndeplinită, așa cum s-a întâmplat deja de 5 ori în acest sezon, din 8 meciuri jucate.
Și la mijloc, a fost mereu prezent fundașul central român născut în 2002. Chiar și în singura dată când nu a început titular - s-a întâmplat doar împotriva lui Spal, pentru că s-a întors de la națională cu câteva zile înainte de meci - Alexander Blessin l-a aruncat apoi în luptă la începutul reprizei secunde: după Frendrup, este cel mai folosit de antrenorul german dintre jucătorii echipei.
„The Rock” Drăgușin, un fundaș central solid, a ajuns la Genova înconjurat de o aură de nedumerire generată mai mult de declarațiile agentului său decât de îndoielile legate de valoarea jucătorului.
”Rezultatele vor arăta cât de mult mă voi acomoda la Genoa”. „Drago”, cum îl numește Blessin, se dovedește a fi un punct fix în centru, iar în câteva săptămâni a devenit deja o referință pentru suporteri: împotriva lui Cagliari, fiecare blocare a adversarului a fost însoțită de ovații”, au precizat cei de la Il Secolo XIX, care ulterior au prezentat cifrele românului.
Genoa se află pe locul șase în Serie B, cu 15 puncte acumulate din opt meciuri disputate.
Cifrele lui Radu Drăgușin la Genoa
- Nouă meciuri a bifat Radu Drăgușin la Genoa în acest sezon în toate competițiile.
- 765 de minute a strâns în total Radu Drăgușin pe teren.
- 3.5 milioane de euro este cota de piață a lui Radu Drăgușin, potrivit Transfermarkt.
Etichete: genoa , radu dragusin , radu dragusin genoa , radu dragusin italia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...