Un club din liga a patra germană a vândut 120.000 de bilete pentru un meci cu un adversar necunoscut
13.04.2020, 14:38Clubul Lokomotive Leipzig, din liga a patra germană de fotbal, a găsit o modalitate inedită de a-şi mări fondurile în această perioadă dificilă din cauza pandemiei de coronavirus, strângând suma de 120.000 euro prin vânzarea de bilete virtuale la un meci din 8 mai cu un adversar necunoscut, relatează DPA.
Liga Națiunilor: Italia - Franța, duminică, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Israel - Belgia, duminică, 21:45, DGS 2
Lokomotive Leipzig speră să atragă mai mulţi spectatori online decât cei 120.000 care se pare că au asistat în aprilie 1987 la semifinala cu Girondins Bordeaux din Cupa Cupelor. Audienţa oficială la acel meci a fost de 73.000 suporteri, dar în tribune s-au aflat mult mai mulţi spectatori.
Clubul a precizat că fondurile strânse vor permite achitarea unor datorii cauzate de pandemia de coronavirus ce a dus la întreruperea campionatului pe termen nedefinit.
Până duminică, 120.000 de fani au cumpărat bilete virtuale de un euro, prin magazinul online al lui Lokomotive, iar vânzarea va continua până la 8 mai.
''Când am început campania pe 19 martie, aproape nimeni nu s-ar fi aşteptat ca să depăşim ştacheta de 120.000 atât de repede. În numele clubului vreau să le mulţumesc tuturor suporterilor din toată lumea care au făcut donaţii'', a declarat preşedintele lui Lokomotive, Thomas Loewe.
"Va fi un stream live de pe stadion"
Clubul german a rămas misterios în ceea ce privește evenimentul, însă a oferit câteva indicii pentru meciul programat pe 8 mai.
"Va fi un stream live de pe stadion, reflectoarele vor fi pornite, iar comentatorii noştri radio de pe internet vor lucra la meci. Nu vă pot spune mai multe în acest moment.
Banii vor fi folosiţi pentru a menţine clubul în funcţiune. Avem 300 de jucători tineri, trebuie să plătim staff-ul şi să avem grijă de infrastructura clubului", a declarat un oficial al clubului, citat de BBC.
- 10.000 de locuri reprezintă capacitatea stadionului Bruno Plache Stadion, pe care joacă Lokomotive Leipzig
- 4,498 de spectatori este recordul de asistență al acestui sezon, la meciul cu Energie Cottbus
- 30.000 de euro reprezintă banii obținuți din media biletelor vândute de Leipzig la meciurile de acasă.
AGERPRES
Etichete: germania , bilete virtuale , coronavirus , lokomotive leipzig
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Victoria Kjær Theilvig din Danemarca a fost încoronată Miss Univers 2024, devenind prima daneză...