Exclusiv Un "Becali de 25 de ani", motivul plecării lui Lucescu de la PAOK?
30.06.2019, 10:48Răzvan Raţ, fost jucător la PAOK în sezonul 2014-2015 şi un apropiat al familiei Lucescu, a dezvăluit un posibil motiv care l-a determinat pe Lucescu jr să renunţe la banca tehnică a grecilor.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Vineri seară, în presa din Grecia a explodat o adevărată "bombă de presă". Răzvan Lucescu, un adevărat idol la Salonic, după ce a adus titlul după 34 de ani, a renunţat la banca tehnică a echipei. Decizia a părut ciudată, în condiţiile în care fostul selecţioner avea şansa să meargă în grupele Champions League cu gruparea elenă.
S-a speculat că oferta primită de la Al Hilal - 4 milioane de dolari/an - ar fi fost decisivă în hotărârea lui Răzvan, însă lucrurile sunt mult mai complexe de atât şi nu vizează neapărat aspectul financiar.
Din câte se pare, relaţia dintre fiul preşedintelui clubului, Georgis Savvidis (25 de ani), şi Răzvan nu era deloc ideală. Acesta are apucături marca "Gigi Becali", iar Lucescu jr, un tehnician cu personalitate, nu a putut tolera la nesfârşit imixtiunile unui om din afara fenomenului în treburile echipei. Informaţia a fost oferită de Răzvan Raţ, fost jucător la PAOK.
"El îşi doreşte foarte mult să controleze echipa şi se bagă foarte mult în treburi pe care nu le stăpâneşte. Are 24 sau 25 de ani, e plin de entuziasm, dar intră într-o zonă unde nu este specialist", a spus Răzvan Raţ, la Fotbal European.
Un alt aspect care a dus la "divorţ" ar fi fost reprezentat de faptul că nu s-a creat o strategie coerentă de transferuri, deşi echipa avea nevoie de întăriri în perspectiva forţării pătrunderii în Champions League. Din câte se pare, Răzvan nu a fost consultat în legătură cu viitoarele mutări, Georgis Savvidis dorind să achiziţioneze fotbaliştii doriţi de el.
"Cu siguranţă au avut loc discuţii între Răzvan şi băiatul patronului în legătură cu transferurile. Sunt sigur de asta", a mai spus Raţ.
Comunicatul lui Răzvan Lucescu la despărţirea de PAOK
Înainte să părăsească Salonicul, Răzvan Lucescu a transmis un mesaj de mulţumire celor care au lucrat cu el şi au fost alături de PAOK.
"Sunt momente în viață în care trebuie să iei decizii dificile. Plecarea mea de la PAOK este una dintre ele. Când ești emoțional alături de o echipă, nu e niciodată momentul potrivit, dar știi în sinea ta care este momentul potrivit pentru a urma o altă cale, înainte de a fi rănit și de a suferi. Din păcate, este momentul să ne spunem ‘La revedere’.
Am petrecut la PAOK cei mai buni doi ani din viaţa mea. Împreună am demonstrat că avem puterea să trecem peste orice dificultate. (…) Le mulţumesc în primul rând domnului Ivan Savvidis şi familiei sale pentru încrederea şi dragostea lor pentru PAOK, lui Makis Gagatsis, Mariei Goncareva şi întregii conduceri pentru cooperare, tuturor celor care au muncit zilnic şi din greu alături de mine la baza de pregătire, pentru dăruire.
Aş vrea să le mulţumesc jucătorilor mei fantastici şi tuturor fanilor PAOK pentru susţinerea lor imensă. Plec având certitudinea că PAOK are mentalitatea, puterea şi calitatea să continue să câştige trofee, pentru că le merită", a afirmat Lucescu, pentru site-ul oficial al lui PAOK.
Etichete: razvan lucescu , lucescu paok , georgis savvidis
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...